Andreea Marin, mărturisiri sincere despre momentul în care a renunțat la televiziune: ”Am pus totul în așteptare de dragul Violetei…”

Publicat: 14 ian. 2021, 13:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Andreea Marin și-a deschis sufletul în fața fanilor săi și a vorbit despre momentul în care a renunțat la televiziune. Vedeta explică faptul că nu regetă nicio seundă alegerea făcută și asta pentru că și-a schimbat viața pentru cea mai importantă ființă, mai exact fiica sa.

Fanii Andreei Marin au avut parte de o surpriză uriașă în momentul în care vedeta a anunțat că se întoarce pe micile ecrane.

Prezentatoarea TV a renunțat la televiziune în urmă cu mai mulți ani ani, când a adus-o pe lume pe Violeta, fiica sa, pe care o iubește enorm și căreia i s-a dedicat cu totul. În cadrul unui interviu recent, Andreea Marin a fost întrebată cum i s-a schimbat viața de când fiica sa a venit pe lume.

”În primul rând, Violeta a fost motivul renunțării mele la o etapă tare frumoasă și definitorie din viață mea profesională. Am fost, până în luna a 8-a de sarcină, sâmbătă de sâmbătă în casele românilor cu surprizele de neuitat, eram gazda și directorul acestui program TV, precum și director de comunicare al companiei reputatului regizor Valeriu Lazarov, care producea emisiuni de succes pentru mai multe posturi de televiziune în același timp, precum știți. În paralel, conduceam și activitatea propriei firme”, a declarat Andreea Marin pentru femeia.ro.

”Nimic nu era mai important pentru mine, și a meritat să‑mi schimb viața pentru ea”

”Am pus totul în așteptare de dragul Violetei, a fost un copil dorit, așteptat, nimic nu era mai important pentru mine, și a meritat să‑mi schimb viața pentru ea. La început, nu am vrut să am un ajutor, mi-am dorit legătură strânsă mamă-fiică în primele ei luni de viață, chiar dacă era dificil. Îmi amintesc cum o legănam pe picioare, avea cam două luni, și eu scriam pe computer pentru cartea mea, Prețuiește viața, care s-a născut grație ei. Apoi am creat proiectul și platforma Școala Mamelor, caravanele în jurul țării cu zeci de mii de mame și familii venind la evenimentele mele, atunci am înființat și Fundația Prețuiește Viața, am dezvoltat apoi proiecte pe cont propriu pentru companii, am făcut documentare minunate în jurul lumii și incursiuni pe diverse continente ca Ambasador UNICEF sau ca jurnalist, am produs propriile emisiuni și campanii și tot așa…Am devenit propriul stăpân, punând în practică ideile mele, ceea ce m-a ajutat să evoluez tare frumos până azi, când mă bucur de emisiunea gândită și scrisă de mine, un format de maturitate, Nu există nu se poate!, de care sunt mândră, pentru că oameni valoroși sunt zilnic, de luni până joi, oaspeții mei pe TVR 2”, a adăugat vedeta.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 14 ian. 2021, 13:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă