DEZVĂLUIRI | Andreea Bălan și Jean Gavril au petrecut o noapte împreună: „O aventură foarte frumoasă”

Publicat: 27 feb. 2023, 12:39 Autor: Camelia Vedete

Andreea Bălan și Jean Gavril au petrecut o noapte împreună în America Express. Cei doi au fost foarte încântați de schimbul dintre echipe.

În această săptămână, în prima etapă din Columbia de la America Express, echipele s-au schimbat între ele. Era momentul mult așteptat de către toți telespectatorii.

Andreea Bălan și Jean Gavril au petrecut o noapte împreună

Astfel, Andreea Antonescu a descoperit că noul ei partener este Puya, iar Andreea Bălan a făcut echipă cu Jean Gavril. Dinu a făcut echipă cu Bie, iar Nelu Cortea cu Melinda. Bordea a făcut echipă cu Doina, Scărlătescu cu mama lui Bie. Când toți au reușit să formeze noile echipe, concurenții au pornit în căutarea unui loc de cazare.

„Moare Melinda! Melinda o să te bântuie. O să dormi cu Puya!”, s-a amuzat Andreea Bălan.

Așadar, Andreea Bălan și Jean Gavril au reușit să lase în spate toate disputele pe care le-au avut în trecut. Cei doi au mers împreună de mână să își caute un loc în care să se odihnească și să se pregătească pentru o nouă zi.

„Am ținut-o de mână pentru că urma o aventură foarte frumoasă”, a spus Jean Gavril.

Cei doi au dormit în aceeași cameră. Andreea a stat în pat, iar Jean pe o saltea. A doua zi dimineața, artista a mărturisit că Jean i-a spus povești să adoarmă mai ușor.

Andreea Bălan și Jean Gavril, nuntă în Columbia la America Express

Andreea Bălan s-a bucurat din plin de experiența din „America Express” și de nunta cu Jean Gavril. Blondina a oferit răspunsul mult așteptat celor care au tot întrebat-o dacă se gândește să se mai căsătorească după divorț. Artista le-a spus că deja a făcut-o, iar Jean Gavril a fost un soț perfect.

„Iată răspunsul la întrebările care m-au bântuit în ultimii 3 ani: «Dacă și când te mai măriți?» Și uitați cum m-am căsătorit în Columbia, în America Express, cu Jean Gavril! A fost cea mai atipică, interesantă și amuzantă nuntă și noi am fost cei mai frumoși și happy (n.r. fericiți) miri”, a spus Andreea Bălan.

Bianca, nevasta lui Jean Gavril, prima reacție după ce a văzut sărutul la TV dintre soțul ei și Andreea Bălan: „M-au deranjat alte chestii care au urmat”

Bianca, nevasta lui Jean Gavril, a avut prima reacție după ce a văzut sărutul la TV dintre soțul ei și Andreea Bălan. „M-au deranjat alte chestii care au urmat”.

Telespectatorii „America Express” au avut parte de o surpriză de proporții, iar protagoniștii au fost Jean Gavril și Andreea Bălan. Cei doi s-au sărutat în fața camerelor de luat vederi, după ce s-au căsătorit. Sărutul lor a lăsat fără cuvinte mulți telespectatori, însă nu și pe soția artistul, care a reacționat imediat. Ce a spus Bianca despre sărutul pe care soțul ei i l-a dat Andreei Bălan.

Ultima ediție a emisiunii „America Express” a făcut deliciul publicului telespectator. Concurenții s-au îmbrăcat în miri și mirese, s-au căsătorit și, și-au „consumat căsătoria” printr-un sărut. Jean Gavril și Andreea Bălan au fost cei mai spectaculoși, chiar entuziaști de proba pe care au executat-o cu multă voiciune. După ce au văzut imaginile, mulți dintre fanii emisiuni au fost curioși să afle ce părere are soția lui Jean Gavril despre tot ce s-a întâmplat.

Bianca, soția artistului, a dat imediat răspunsul. Sărutul nu a deranjat-o, dimpotrivă chiar a amuzat-o. Însă, soția lui Jean Gavril a dat totuși de înțeles că au existat câteva lucruri care au necesitat o discuție serioasă cu Jean.

„Pentru asta v-ați isterizat mă toți? Uau! Nu, nu m-a deranjat fix sărutul, nu a fost sărut, nu m-a deranjat pupicul pe buze deloc, ba chiar m-a amuzat. M-au deranjat alte chestii care au urmat după și le-am discutat acum cu Jean. Jean, în general, este un tip mult prea drăguț, spre binele lui. 

Mie mi se pare ciudat că s-au trezit toți pudicii mă, deci un pupat pe gură, aparent, este «O, nu! E grav, e grav!» Ce aveți mă?”, a spus Bianca, soția lui Jean Gavril, în mediul online. Citește tot articolul aici.

Andreea Bălan a pus ochii pe Jean Gavril!

Jean Gavril a fost invitat, împreună cu fratele lui, Dinu, la „Podcastito”, emisiunea prezentată de Cătălin Bordea și Nelu Cortea pe AntenaPLAY. Acolo, foștii concurenți din America Express povestesc ce nu s-a văzut la televizor.

Jean Gavril a dat frâu liber vorbelor și a povestit o întâmplare după America Express. Se pare că, Andreea Bălan a pus ochii pe el și l-a invitat să filmeze un videoclip împreună. Totul se filma în Austria, la un lac înghețat, iar Jean și artista stăteau într-o cabană. În primă fază, lui Jean Gavril i s-a părut o idee foarte bună, dar a ezitat cu răspunsul imediat, fapt ce a enervat-o la culme pe Andreea Bălan.

„După filmările de la America Express m-a rugat să facem un videoclip împreună. Știți că eu am fost la Dancing on Ice, patinam bine, știam să patinez frumos, am făcut frumos, am câștigat. M-a rugat să facem un videoclip împreună. Avea o idee să mergem la un lac înghețat prin Austria, să stau cu ea într-o cabană, să filmăm, să fim așa. Și întrebarea mea a fost dacă are cine să filmeze și tot ce trebuie”, povestește Jean. Citește tot articolul aici.

Foto: Capturi AntenaPLAY

Publicat: 27 feb. 2023, 12:39 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă