Analizele ADN continuă în cazul Caracal, chiar dacă oasele sunt în stare avansată de degradare

Publicat: 20 Aug. 2019, 14:53 News 3
Analizele ADN continuă în cazul Caracal, chiar dacă oasele sunt în stare avansată de degradare

Directorul INML, George Curcă, anunță că rapoartele transmise DIICOT în cazul Caracal sunt preliminare.

Analizele ADN continuă în cazul Caracal. Expertiza continuă pe rămășițele identificate și subliniază că toate oasele sunt în curs de reanalizare, chiar dacă sunt în stare avansată de degradare.

„La acest moment, INML „Mina Minovici” București, prin experții săi, la solicitarea organelor de urmărire penală, efectuează activități specifice de medicină legală în cazul mediatizat de la Caracal.

Analizele ADN continuă în cazul Caracal

Gheorghe Dinca are cont de Facebook!

Contrar unor afirmații care au apărut în spațiul public, INML Mina Minovici București nu a emis comunicate, ci a intocmit rapoarte de expertiză conform procedurilor legale”, se arată într-un mesaj transmis MEDIAFAX de directorul INML, George Curcă.

Potrivit sursei citate, datele medico-legale conținute în aceste rapoarte de expertiză au valoare științifică și constituie elemente probatorii puse la dispoziția anchetatorilor.

„Este important de subliniat faptul că cercetările medico-legale care se întreprind în astfel de cazuri sunt complexe și necesită timp. Față de acest aspect, arătăm faptul că rapoartele de expertiză ce au fost întocmite și comunicate organelor de urmărire penală până la momentul actual sunt preliminare, întrucât rezultatele obținute sunt parțiale”, mai atrage atenția șeful INML.

Totodată, pentru date medico-legale complete, specialiștii INML continuă cu expertiza medico-legală și cu alte activități de laborator antropologice și genetice.

„În acest sens, se continuă efectuarea testelor și procedurilor fizico-chimice antropologice asupra fragmentelor osoase. Totodată, pentru a completa datele medico-legale în interesul justiției, se desfășoară un proces de reeșantionare și de reluare a analizelor ADN, proces care va continua, chiar dacă materialul osos avut la dispoziție este în stare avansată de degradare”, mai arată Curcă.

Specialiștii INML nu au putut identifica niciun profil ADN de pe oasele găsite în pădure, în cazul Caracal, deoarece erau într-o stare de calcinare excesivă, a informat, sâmbătă, DIICOT.

Publicat: 20 Aug. 2019, 14:53 News 3
Pe aceeași temă