Alexandru Rafila: „Va deveni un virus sezonier, marea majoritate a populației va trece prin boală”

Publicat: 30 apr. 2020, 08:52 Autor: Elena News
Alexandru Rafila: Va deveni un virus sezonier, marea majoritate a populației va trece prin boală

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și reprezentantul României în Organizaţia Mondială a Sănătăţii,  a vorbit la un post de televiziune despre regulile stricte pe care va trebuie să le respectăm în perioada următoare, chiar dacă măsurile se vor relaxa.

„(Purtăm măștile) în spațiile închise unde sunt mai multe persoane, când mergem la magazin. Dar când suntem în masina personală, acasă, la birou, nu e nevoie să purtăm masca. Utilitatea măștii are două semnificații: prima, legată de posibilitatea de a fi tu infectat și de a transmite boala, inclusiv așa numita igienă a tusei e asigurată, dar trebuie să o schimbi, se schimbă când se umezește masca. Depinde foarte mult de temperatura mediului ambiant. Dacă purtăm masca și nu suntem bolnavi, ea constituie o barieră față de infecție. Masca nu oferă o protecție perfectă. Nici măștile textile. 

Dacă mergem în parc nu e nevoie, dar ar trebui să avem grijă să nu ne înghesuim, să nu găsim locuri foarte aglomerate, să păstrăm distanța, să avem grijă cum strănutăm și să utilizăm masca dacă ajungem într-o zona foarte aglomerată. Lucrul ăsta trebuie recomandat și adaptat unor realități. Am văzut foarte multe persoane singure în autoturism și poartă mască sau persoane care stau la masă, lucrează la computer și își dezinfectează mâinile din 10 în 10 minute”, a spus Alexandru Rafila la Digi24.

Rafila: „Nu sunt un adept al mănușilor”

„Eu nu sunt un mare adept al mănușilor din două motive, e mult mai simplu să mă spăl pe mâini decât să schimb o pereche de mănuși și e mult mai eficient, pentru că spălatul mâinilor cu săpun distruge aceste virusuri fără niciun fel de problemă. Dacă utilizezi mănuși există un risc, ai senzația că dacă ai mănuși ești protejat și faci lucruri nepotrivite, folosești mănușa mult timp, îți pui pe față… unii le poartă foarte multe ore. Decât să porți mănuși patru ore mai bine nu porți și te speli pe mâini, ajungi să contaminezi suprafețe prin intermediul mănușilor. Să nu confundăm utilizarea mănușilor în zonele medicale cu utilizarea mănușilor peste tot”, a completat specialistul OMS.

„Să convingem oamenii să se spele și pe dinți, riscul de a transmite boala scade”

„Îmi pare rău că n-am făcut un lucru, să convingem oamenii să se spele și pe dinți, pentru că și riscul de a transmite boala scade, cel puțin pentru un mom, și ar trebuie să învățăm să ne spălăm și pe dinți, să nu mai fim ultimii în clasament în privința igienei orale”, a completat microbiologul.

„Mergem și pe varianta că nu vom găsi un vaccin în 2 ani, poate îl găsim în 4 ani. El va deveni un virus sezonier, marea majoritate a populației va trece prin boală și un număr mic de persoane va fi susceptibil să se reîmbolnăvească în fiecare an, va semăna cu infecția gripală. Acum sunt discuții raporat la numărul de cazuri pe care am reușit să le diagnosticăm nu în România, oriunde, mortalitatea e mare, la noi e 5 la sută. Deci sunt mortalități mari, mai mari decât la virusul gripal, dar lucrurile vor fi reevaluate pe măsură ce vedem răspândirea bolii în populație și vedem care e mortalitatea reală”, a afirmat Alexandru Rafila.

„Cei din generația mea am fost toți vaccinați și cred că am avut o viață bună, inclusiv toți cei care se opun vaccinării sunt în aceeași situație. Aici se creează un paradox și se spune că această boală a apărut ca să convingă lumea să se vaccineze. Cred că lumea își poate da seama de dimensiunea pe care o pot lua bolile transmisibile și de importanța vaccinării”, a subliniat Alexandru Rafila.

Publicat: 30 apr. 2020, 08:52 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă