Medicul Alexandru Rafila afirmă că se aşteaptă ca la jumătatea lunii decembrie să avem “foarte multe cazuri” de pacienţi cu COVID-19 în spitale şi “foarte multe decese”.
Rafila a declarat că în aceste zile numărul de teste făcute este redus, astfel că şi numărul cazurilor confirmate a scăzut, dar în secţiile de Terapie Intensivă activitatea este blocată.
“Eu observ că, de o săptămână, numărul de teste efectuat s-a redus cu 60%, am avut patru zile cu reducere de 60% a numărului de teste, implicit s-a redus şi numărul de cazuri, că sigur că dacă testezi mult mai puţin, ai şi mult mai puţine cazuri şi asistăm, pe de altă parte, la o blocare a activităţii în secţiile de terapie intensivă şi la un număr foarte mare de decese. Or, lucrurile astea se vor răzbuna, începând de săptămâna viitoare”, a declarat, joi seară, Alexandru Rafila, într-o emisiune la Antena 3.
El a susţinut, referitor la afirmaţiile premierului Ludovic Orban conform cărora “sută la sută nu se va reintroduce lockdown-ul”, că un răspuns echilibrat, potrivit pentru o astfel de situaţie, ar trebui să fie: ”în funcţie de situaţia epidemiologică, luăm măsuri nemedicale mai stringente sau mai puţin stringente încât să ţinem situaţia sub control”.
“Dar având în vedere ceea ce s-a întâmplat în această perioadă, eu mă aştept – şi să dea Dumnezeu să greşesc eu – ca la jumătatea lunii decembrie să avem foarte multe cazuri în spitale şi foarte multe decese, iar lucrul acesta, pentru orice guvern va fi după data de 15 decembrie, o să fie nevoie de anumite măsuri, care ar trebui în mod clar să fie în responsabilitatea celor care au hotărât această inacţiune”, a adăugat Rafila.
Până pe 3 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 492.211 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). 381.001 pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.661 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Sursa foto: Arhiva Ciao