Alexandra Stan a retrăit momentele în care a fost bătută cu bestialitate, la Survivor: ”O să fiu cu el acolo, nu cu Marilena…”

Publicat: 26 ian. 2021, 12:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Alexandra Stan a avut parte de un moment de slăbiciune în timpul unei proble de la Survivor. Una dintre colegele sale de la echipa ”Războinicilor” se lovise destul de puternic la cap și și-a spart arcada stângă în timpul probei. Acest lucru a făcut-o pe artistă să-și amintească de clipele în care a fost bătută cu bestialitate.

Înainte de a intra la probă, colegii din echipa sa au încercat să o încurajeze. Alexandra Stan le-a explicat în schimb faptul că și-a adus aminte de ce i s-a întâmplat și nu crede că poate să câștige proba.

”Nu pot să trec iar prin asta, chiar nu pot. Eu o să fiu cu el acolo, nu cu Marilena, nu pot”, a declarat Alexandra Stan, printre lacrimi.

Cum a trecut Alexandra Stan peste agresiunile suferite în urmă cu 7 ani?

În urmă cu șapte ani, Alexandra Stan a trecut prin momente îngrozitoare, după ce a fost bătută cu bestialitate de impresarul ei, Marcel Prodan.

”A început să mă înjure şi să dea în mine, să se ducă spre Valu spre părinţii mei şi să mă lase în câmp acolo, ştiţi s-a rupt filmul. Țin minte doar că eram ca un câine din ăla bătut şi am încercat să fug, cred că avea 80 la oră şi am tras de volan şi am încercat să trag frâna de mână că am vrut să cobor din maşină pentru că eram deja plină de sânge. Eram în dreapta şi tot îmi dădea cu pumnul. A oprit el maşina, am coborât şi am alergat pe mijlocul străzii.

Norocul meu cel mai mare a fost că a trecut o maşină de poliţie şi m-a văzut că eram disperată şi Marcel a întors pe linia continuă, a venit şi el în spatele poliţiei şi atunci şi-a dat seama ce a făcut şi a încercat să mă împace, «hai gata calmează-te», nu aveam cum să mă calmez şi îmi era frică să mă urc cu el în maşină şi zicea «că e ok, ne descurcăm». Și poliţistul i-a zis «cum adică e ok, fata asta e plină de sânge, cum e ok? » Şi m-am dus cu poliţia, m-au dus la spital la urgenţă. Au încercat să mă convingă să nu fac nimic public”, a declarat Alexandra Stan, la acea vreme.

Vedeta a povestit în cadrul unui interviu mai vechi, cum a reușit să o ia de la capăt după episodul tulburător: „Am făcut foarte multă terapie după și mi-am dat seama că fiecare om are motivele lui când ajunge în situații de genul acesta.

Adică am înțeles că și eu am avut, nu vină, dar partea mea de responsabilitate. Am ajuns atât de departe, în punctul în care el să mă jignească. Nu era prima oară, mă mai împinsese odată”, a început artista mărturisirile, potrivit Click!.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 26 ian. 2021, 12:33 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă