O mamica pe nume Katina Behm a decis sa ii faca fratelui sau o surpriza, iar in acelasi timp sa ii dea acestuia o lectie. Seria de imagini pe care aceasta a realizat-o insa a devenit cat se poate de cunoscuta, dupa ce pozele au ajuns pe contul de Instagram al femeii.
Pentru ca fratele sau pe nume Aristotle Polites e de meserie manechin, femeia a decis sa refaca multe dintre fotografiile acestuia, insa in prim-plan a aparut bebelusul sau, Augie.
In doar cateva saptamani, contul de Instagram al femeii a devenit foarte popular, avand peste 57 de mii de persoane care ii urmaresc activitatea. Multi internauti chiar au felicitat-o pentru o astfel de initiativa amuzanta.
Totul a pornit ca o gluma pentru mamica din West Fargo, in Dakota de Nord, Statele Unite ale Americii. Cand fratele sau si-a inceput cariera de fotomodel, femeia a remarcat ca multe dintre ipostazele in care se lasa pozat sunt de-a dreptul amuzante.
Asa ca a decis sa isi pozeze micutul de un an si jumatate intr-un stil similar, spre distractia bebelusului care s-a simtit foarte bine cat mamica lui i-a facut toate fotografiile.
Chit ca multe persoane s-au intrebat daca fratele femeii nu s-a suparat pentru ca e luat peste picior astfel, el a apreciat foarte mult pozele in care nepotul lui e comparat cu el.
Aristotle Polites s-a oferit chiar sa isi ajute sora cu idei de poze, dupa ce a vazut cat de mult succes are cu acestea pe Instagram.
„Pozele cu el cand apare fara tricou si cu pieptul la vedere m-au facut sa rad cu lacrimi, pentru ca arata de parca ar trebui sa fie pe coperta unui roman de dragoste pentru femei”, a povestit mamica din Statele Unite.
„Prima data i-am facut o singura poza fiului meu si mi-am dat seama ca Aristotle are o imagine similara pe contul sau de Instagram. Asa mi-a venit idea sa le lipesc una de alta si sa le trimit altora din familie rezultatul final”, a mai povestit Katina Behm.
(sursa: metro.co.uk)