Abuzul în relații. Adevărul dureros despre violența domestică și frica de a cere ajutor

Abuzul în relații. O treime dintre femeile din Uniunea Europeană s-au confruntat cu violența – fie acasă, fie la locul de muncă sau în spațiul public. Cu toate acestea, doar una din patru a raportat incidentul autorităților. Aceste statistici alarmante sunt doar câteva dintre concluziile recente ale Sondajului UE privind violența de gen, realizat între 2020 și 2024 de Eurostat, Agenția pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) și Institutul European pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (EIGE). Publicat în noiembrie 2024, raportul oferă o imagine de ansamblu asupra experiențelor trăite de femeile din Europa cu vârste cuprinse între 18 și 74 de ani, analizând formele de violență fizică, sexuală și psihologică, inclusiv violența domestică și hărțuirea sexuală la locul de muncă.

În acest context, am invitat-o pe Georgiana Chiriță, psihoterapeut la Centrul EKA, specializată în lucrul cu persoanele aflate în situații de violență domestică, să ne răspundă la câteva întrebări. Vom discuta despre realitatea din spatele cifrelor, despre impactul psihologic al abuzului și despre motivele pentru care multe femei aleg să nu vorbească despre experiențele lor nici măcar cu familia sau prietenii.

De ce rămân femeile în relații abuzive?

O relație toxică nu se rezumă doar la violența fizică. De multe ori, abuzul emoțional este la fel de devastator, dar mai greu de recunoscut. Multe femei care trec prin astfel de experiențe în cuplu se simt blocate, incapabile să plece din relație, chiar dacă suferă zi de zi.

„Frica este un factor puternic. Femeile se tem de ce s-ar putea întâmpla dacă pleacă: dacă vor fi urmărite? sau dacă nu vor putea face față singure? Această frică paralizantă este alimentată adesea chiar de abuzator, care le convinge că nu pot supraviețui fără el”, explică Georgiana Chiriță.

În afara fricii, femeile se confruntă cu rușinea de a fi judecate de societate, teama de singurătate sau dependența economică. Cultura și normele sociale joacă un rol important, mai ales în România, unde divorțul sau despărțirea de un partener pot fi privite cu ochi critici. În zonele rurale, unde posibilitățile financiare sunt mai limitate, femeile se văd prinse între un abuzator și lipsa unei soluții viabile pentru a o lua de la capăt.

De ce unele victime nu cer ajutor?

Rușinea, neîncrederea și stigmatizarea sunt piedici uriașe. Când vine vorba de terapie sau ajutor specializat, multe femei ezită. Unele dintre ele nu împărtășesc prin ce trec nici măcar familiei sau prietenilor. Le este teamă că vor fi judecate sau că nu vor fi crezute. „Multe victime au fost manipulate, trădate, și-au pierdut încrederea în oameni. Acest lucru face dificilă relația cu un terapeut sau cu un asistent social”, spune Georgiana Chiriță.

Un alt obstacol este teama că nu vor fi înțelese. Abuzatorii le-au repetat de atâtea ori că nimeni nu le va crede. Încât acest gând devine o convingere internă.

Ce le-ar putea ajuta să depășească aceste blocaje?

Construirea unui mediu sigur și validarea experienței sunt primii pași spre vindecare. „Psihoterapia nu este doar despre a vorbi. Este despre a crea un spațiu în care victima să simtă că experiența ei contează, că nu este singură și că are puterea de a merge mai departe”, subliniază Georgiana Chiriță.

Grupurile de suport sunt, de asemenea, o soluție extrem de benefică. Atunci când o femeie aude că altcineva a trecut prin aceeași situație și a reușit să iasă cu bine din ea, capătă încredere și forța de a face același pas.

Recăpătarea încrederii în sine – un proces esențial pentru a merge mai departe

Abuzul, fie el fizic sau emoțional, distruge stima de sine. După ani întregi în care au fost criticate, umilite sau invalidate, victimele încep să creadă că nu sunt suficient de bune sau capabile. „Auto-critica devine un stil de viață pentru multe dintre ele. Încep să creadă că ele sunt de vină pentru situația în care se află, că meritau să fie tratate așa. Un exercițiu simplu dar puternic este să se oprească și să se întrebe: ‘Dacă o prietenă ar fi în locul meu, ce i-aș spune?’”, explică psihologul.

Pașii mici, dar constanți, sunt cheia reconstruirii sinelui. Exercițiile de mindfulness, fixarea unor obiective realizabile sau activitatea fizică pot ajuta enorm. „De multe ori, mersul pe jos, yoga sau pur și simplu ieșitul din casă și luarea unei pauze de reflecție pot aduce un sentiment de control asupra propriei vieți”, adaugă Georgiana Chiriță.

Cum poate fi prevenit abuzul și cum ne putem proteja?

Prevenirea violenței domestice începe cu educația. Oamenii trebuie să învățe de mici ce înseamnă o relație sănătoasă și când trebuie să spună Stop unui comportament toxic. Campaniile de conștientizare publică sunt esențiale, iar autoritățile ar trebui să se implice mai activ în protejarea victimelor.

„Este esențial să eliminăm rușinea legată de a cere ajutor. Nimeni nu trebuie să sufere în tăcere. Cu sprijinul potrivit, orice femeie poate să iasă dintr-o relație abuzivă și să își recăpăte puterea”, concluzionează Georgiana Chiriță.

Georgiana Chiriță activează la Centrul EKA, unde ajută femeile să își regăsească echilibrul emoțional și să își construiască un viitor fără abuz. Prin sesiuni de terapie individuală și de grup, dar și prin campanii de conștientizare, ea este alături de cele care au nevoie de sprijin. Pentru că nimeni nu ar trebui să trăiască cu frică.

foto: Centrul EKA / pixabay.com