A fost descoperit jurnalul secret al lui Michael Jackson. De ce era obsedat regele muzicii pop

Publicat: 10 iul. 2020, 14:24 Autor: Hermina Hagianu Vedete
A fost descoperit jurnalul secret al lui Michael Jackson. De ce era obsedat regele muzicii pop

Noua carte a jurnalistului de investigaţie Dylan Howard a dezvăluit marele secret al celebrului cântăreț. Michael Jackson dorea să devină „primul multimiliardar-actor-regizor”.

Jurnalul secret al lui Michael Jackson a dezvăluit că regele muzicii pop era obsedat de ideea de a fi imortalizat, precum Charlie Chaplin sau Walt Disney şi dorea să devină primul multimiliardar-actor-regizor.

Notele secrete au fost făcute publicităţii de cartea recent lansată a jurnalistului de investigaţie, Dylan Howard.

Jackson visa să obţină 20 de milioane de dolari pe săptămână. El plănuia să ajungă la un astfel de venit prin spectacole organizate prin intermediul Cirque du Soleil sau din campanii promovate de branduri mari, precum Nike.

Cartea pune în lumină şi planurile lui Michael de a readuce în lumina reflectoarelor filme precum „20.000 de leghe sub mări” sau „Al şaptelea voiaj al lui Sinbad”.

Artistul mai nota în jurnalul său temerea sa legată de faptul că cineva dorea să îl omoare.

„Mi-e teamă că cineva încearcă să mă omoare”, scria la un momentdat artistul.

Ce spune fiica regretatului artist la 11 ani de la moartea tatălui său

După atâția ani de la moartea celebrului cântăreț, fiica lui, Paris, a decis să vorbească despre ce a simțit, ce simte și ce dorește să facă. Mai mult decât atât, ea a vorbit despre aceste lucruri chiar în emisiunea iubitului ei, Gabriel Glenn, și anume ”Unfiltered: Paris Jackson & Gabriel Glenn”

Fata a povestit că dacă nu se exprimă prin muzică, durerea ”o să-i ruineze viața”: “Au trecut 11 ani şi eu am trecut prin iad, fie că a fost vorba despre lucruri legate de moartea lui, fie despre problemele din viaţa mea. Dacă nu vorbesc despre asta, dacă nu mă exprim prin muzica mea despre asta, durerea o să-mi ruineze viaţa şi o să mă deţină ca pe un sclav şi nu îmi doresc acest lucru”.

Paris: “Mereu am crezut că voi ajunge să mă căsătoresc cu o fată”

De asemenea, tânăra a mărturisit că simțea că se va mărita cu o fată: “Mereu am crezut că voi ajunge să mă căsătoresc cu o fată. M-am iubit cu mai multe femei decât bărbaţi. Nu mă consider bisexuală, deoarece m-am întâlnit cu alte genuri decât bărbaţi sau femei. Nu are nicio legătură cu ce ai în pantaloni, n-are nicio legătură cu cromozomii XY, ci are legătură cu ceea ce eşti tu cu adevărat ca persoană”.

“Nu înţelegeam că era ceva diferit, se ducea o luptă în mine deoarece tot ceea ce vedeam la TV erau bărbaţi şi femei şi nimic nu avea sens atunci. Dar tata s-a prins imediat, cred că a simţit un fel de energie şi a început să mă tachineze ca pe fraţii mei : oh, ai o iubită acum ! Am fost foarte norocoasă să trăiesc asta, mai ales că eram foarte tânără – cred că aveam vreo nouă ani. Nu mulţi copii au această experienţă”, arată OK! Magazine.

Publicat: 10 iul. 2020, 14:24 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă