Pisicile nu torc doar atunci când sunt fericite. Ele torc și când sunt rănite, speriate, bolnave sau chiar pe moarte. Motivul nu ține de emoție, ci de biologie și fizică.
Torsul pisicii se produce la o frecvență cuprinsă între 25 și 150 Hz, un interval despre care s-a demonstrat științific că stimulează regenerarea țesuturilor, vindecarea fracturilor și creșterea densității osoase. Cu alte cuvinte, pisica își folosește propriul corp ca pe un dispozitiv natural de autovindecare, bazat pe vibrații sonore.
Acesta este unul dintre motivele pentru care pisicile se recuperează mult mai rapid după traumatisme decât alte animale, inclusiv câinii. Fascinați de acest fenomen, oamenii de știință au început să dezvolte aparate medicale care imită frecvența torsului, utilizate astăzi în recuperarea atleților accidentați sau a astronauților, ale căror oase se fragilizează în condiții de microgravitație.
Spre deosebire de alte sunete, torsul nu este generat de corzile vocale în mod clasic. El apare prin contracții extrem de rapide și ritmice ale mușchilor laringelui și diafragmei, care se contractă și relaxează de aproximativ 20–30 de ori pe secundă. Aceste mișcări acționează ca o valvă ce deschide și închide glota, iar aerul care trece produce sunetul continuu, prezent atât la inspirație, cât și la expirație.
Rezultatul este un flux sonor constant, stabil și profund, unic în lumea animală.
Din punct de vedere evolutiv, torsul este o soluție ingenioasă pentru conservarea energiei. Pisicile petrec mare parte din viață dormind sau stând nemișcate, pregătite pentru vânătoare. În mod normal, lipsa mișcării duce la slăbirea oaselor și la atrofie musculară.
Torsul funcționează ca un exercițiu intern pasiv: vibrațiile mențin oasele și mușchii stimulați fără ca animalul să consume calorii prin efort fizic. Astfel, pisica rămâne puternică și rezistentă chiar și după perioade lungi de repaus.
Cercetările bio-acustice, inclusiv cele realizate de Elizabeth von Muggenthaler, au arătat că:
25–50 Hz favorizează creșterea osoasă și vindecarea fracturilor
până la 100–150 Hz ajută la calmarea durerii țesuturilor moi și reduc inflamațiile
Pisica pare capabilă să își ajusteze instinctiv frecvența torsului în funcție de nevoile corpului său în acel moment.
Torsul nu acționează doar asupra corpului, ci și asupra creierului. Vibrațiile declanșează eliberarea de endorfine, analgezice naturale puternice care reduc durerea și anxietatea. De aceea, pisicile pot toarce în timpul nașterii sau în situații extreme de stres — nu din plăcere, ci ca mecanism de auto-calmare.
Beneficiile torsului se extind și asupra oamenilor. Studiile arată că proprietarii de pisici au un risc semnificativ mai scăzut de infarct miocardic fatal. Simplul act de a mângâia o pisică ce toarce reduce tensiunea arterială, încetinește ritmul cardiac și induce o stare profundă de relaxare.
Nu întâmplător, pisicile se așază adesea exact pe zona unde omul simte durere.
Medicii veterinari cunosc fenomenul de mult timp. O vorbă veche spune:
„Dacă pui o pisică într-o cameră plină de oase rupte, oasele se vor vindeca.”
Deși metaforică, realitatea clinică arată că pisicile au mult mai puține complicații post-operatorii și se refac spectaculos după traumatisme, inclusiv după căderi de la înălțime.
Există o diferență clară între felinele care torc (pisici domestice, râși, pume) și cele care răgesc (lei, tigri, leoparzi). Totul ține de structura osului hioid. Felinele mari au un hioid parțial cartilaginos, care le permite să răgească puternic, dar le împiedică să producă tors continuu.
Natura a ales: comunicare la distanță sau vindecare internă.
Torsul pisicii nu este un simplu sunet de mulțumire. Este un instrument biologic complex, un sistem terapeutic evoluat, perfecționat în milioane de ani. Când o pisică toarce lângă tine, ea nu oferă doar afecțiune, ci participă, fără să știe, la un act profund de vindecare.
Un mic animal blănos care a înțeles legile rezonanței cu mult înaintea noastră.
foto: social media