Cântăreața Francisca și TJ Miles se afișează din ce în ce mai mult împreună și din câte se vede le place să își petreacă timpul unul în compania celuilalt. Cei doi artiști au fost împreună într-o vacanță exotică în Bali, asta după ce au mai petrecut timp de calitate și în Thailanda.
Se știe faptul că Franciscăi îi plac mult călătoriile, iar din acest punct de vedere se completează de minune cu Miles, care și-a serbat și ziua de naștere în Bali și a fost nedespărțit de sexoasa brunetă.
La un moment dat, cei doi s-au întâlnit cu Lora, care și ea a stat acolo în jur de 3 luni și încă nu s-a întors acasă. Cu toții au petrecut împreună la ziua lui TJ Miles și nu doar acolo, în plus, Lora a făcut un Instastory la un moment dat de la petrecere în care a transmis și un mesaj de “La mulți ani!” pentru TJ Miles, iar pentru Francisca, mesajul Lorei sună cam așa: “Cât despre tine, Francisca, doar să fii fericită!”, asta în timp ce Miles o îmbrățișa pe brunetă.
Cei doi proaspăt îndrăgostiți au făcut la un moment dat și schimb de cămăși în vacanță, mai întâi Francisca apărând îmbrăcată în cămașa de firmă a lui TJ Miles, apoi el purtând aceeași cămașă atunci când au plecat cu barca în croazieră pe o insulă. Amândoi par fericiți și se filmează în toate ipostazele, ba la masă, dând tipsuri despre cât de ieftin se mănâncă în Bali, ba din alte locuri pe care le vizitează și de unde postează și se repostează încântați.
Francisca și TJ Miles au lansat și o piesă cu videoclip împreună, un videoclip fierbinte, de altfel, în care cei doi apar în ipostaze destul de apropiate, care îi cam trădează, între ei văzându-se cu ochiul liber că există o scânteie destul de mare. “Paradisul Perfect” se numește piesa pe care cei doi artiști au lansat-o împreună acum 7 zile, clip filmat în Bali, și care vorbește cumva de la sine, despre povestea lor.
“Torn pahar după pahar/ te vreau dar am un gust amar! / Atâtea minciuni și vorbe uitate / E clar că destinul nu ne vrea departe!”, cântă Francisca, după care spune tot în piesă “Cu tine am găsit Paradisul perfect”! Cea mai frumoasă declarație de iubire!
Cei doi au apărut direct din Bali în cadrul emisiunii lui Cătălin Măruță de la ProTV, chiar de ziua lui TJ Miles, atunci când artistul a împlinit 35 de ani, amândoi fiind cu zâmbetul pe buze și extrem de apropiați în cadrul intervenției televizate. Francisca spunând că au și o declarație de făcut dar atunci când se vor întoarce acasă și vor veni în platoul emisiunii lui Măruță, semn care încă o dată confirmă faptul că cei doi sunt la începutul unei frumoase relații de dragoste și au fluturi în stomac.