Cristian Boureanu, răspuns la cea mai roșie întrebare. „Cât de tare strânge cureaua un fost milionar?”. „În câte belele v-a băgat alcoolul?”. „Unde aţi greşit ca tată?”. Sunt întrebările adresate fostului politician
Cu un parcurs tumultuous pe scena publică, Cristian Boureanu vine în faţa telespectatorilor duminica aceasta, pentru a răspunde celor 40 de intrebari adresate de Denise Rifai, la Kanal D.
De-a lungul carierei sale politice, Cristian Boureanu a avut două mandate de deputat în Parlamentul României. A fost etichetat de presă ca „tânăra speranţă liberală”, „cel mai tânăr milionar din politică” şi „deputatul Playboy”. În 2012, s-a retras din politică, demisionând din toate funcţiile deţinute în cadrul Partidului Naţional Liberal. Cristian Boureanu a trecut şi prin experienţa vieţii în spatele gratiilor, după ce a fost acuzat de trafic de influenţă. Și, de asemenea, a fost şi protagonistul unui scandal uriaş în 2017, când a fost acuzat de ultraj.
Prin intermediul celor 40 de întrebari, telespectatorii vor afla amănuntele din spatele titlurilor de ziar ce l-au vizat pe Cristian Boureanu de-a lungul anilor.
„Cât de tare strânge cureaua un fost milionar?”. „În câte belele v-a bagat alcoolul?”. „Unde aţi greşit ca tată?”. „De ce bateţi femeile?”. „Cât de mult plătiţi ca să nu dormiţi singur?”. „Credeţi că mama ar fi mandră de dumneavoastră?”. Acestea sunt doar câteva dintre întrebarile lui Cristian Boureanu în ediţia de duminică a emisiunii „40 de întrebări cu Denise Rifai”, difuzată de la ora 22:00, la Kanal D!
Ies la iveală noi detalii legate de despărțirea lui Cristian Boureanu de Laura Dincă. Se pare că fostul politician ar fi avut anturaje comune cu o tipă frumușică ce i-ar fi atras, cumva, atenția. Legătura dintre cei doi ar fi durat, spun sursele noastre de încredere, cinci luni, după care totul s-a spulberat.
CANCAN.RO a intrat în posesia unor informații de ultim moment despre Cristian Boureanu și o tânără care susține că ar fi avut o relație cu fostul politician. Aceasta ar fi povestit, în anturajul său, că între ea și Boureanu ar fi existat o legătură mai puternică, iar amândoi s-ar fi învârtit în aceleași cercuri de prieteni.
Legătura – care ar fi însemnat „mai mult decât prietenie” – ar fi durat aproximativ cinci luni și ar fi existat chiar și în timp ce Cristian Boureanu încă era împreună cu Laura Dincă. Presupusa „amantă” a fostului politician s-ar fi plâns în anturajul său și că, în urma relației, nu ar mai fi reușit să își recupereze un ceas. Tânăra a povestit că ar fi mers alături de Boureanu la saună, acolo unde i s-ar fi aburit ceasul, o bijuterie nu foarte valoroasă, dar cu mare valoare sentimentală, întrucât l-ar fi primit de la mama ei.
Mai multe detalii, pe CANCAN.RO.