Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a vorbit, la conferința despre COVID-19 organizată de Camera de Comerț Româno-Elvețiană, despre noile teste rapide și despre cum va fi făcută vaccinarea în România.
„În România, nu va fi vaccinare obligatorie, ci pe grupurile vulnerabile, pe rând. Poate vom începe cu personalul medical și cu cei care sunt în prima linie, dar nu există un plan pentru vaccinare obligatorie”, a spus Raed Arafat la conferința „COVID-19, între mituri și adevăr. O analiză a realității”.
Participanții la conferință, majoritatea din domeniul pharma, l-au întrebat pe secretarul de stat ce vaccin va fi contractat de România, atunci când va fi disponibil. „Ce vaccinuri a contractat Uniunea Europeană, România va fi în aceeași schemă. Lucrăm împreună cu UE la această chestiune și, bineînțeles, când vaccinurile vor fi distribuite, vor fi distribuite tuturor membrilor grupului de achiziții”, a mai spus Raed Arafat.
În ceea ce privește testarea rapidă, acesta a spus că de multe ori pacienților din România li se recomandă și testul PCR, după cel rapid, pe bază de antigen, tocmai pentru că rezultatele nu sunt la fel de sigure. Raed Arafat a ținut să puncteze că este deranjat de lipsa de încredere a populației, pentru care are și o cauză.
„În acea perioadă, am văzut ceea ce multe alte țări au văzut: politizarea situației, începutul scăderii încrederii din partea populației, din cauza multor dezbateri ridicate de diferite grupuri, care au pus sub semnul întrebării măsurile luate și chiar existența virusului. Și, când din aceste grupuri fac parte și medici, devine tot mai greu să faci populația să înțeleagă că ceea ce faci e corect sau că ești pe făgașul corect”, a mai spus Arafat.
În ultimele 24 de ore au fost 4.931 de cazuri noi de COVID-19, din 11.266 de teste efectuate. Până astăzi, 16 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 365.212 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 246.633 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 4.931 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 9.075 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
Sursa foto: Arhiva Ciao