Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, trage un semnal de alarmă! Medicul a declarat marți că pandemia de coronavirus nu a trecut și ce e mai rău abia urmează.
”Să nu uităm că pandemia care a fost în 1918-1919, nu primul val a fost cel mai rău. Noi nu avem astfel de informații, dar noi trebuie să ne așteptăm că lucrurile pot să se înrăutățească și noi trebuie să fim foarte pregătiți.
Sunt foarte mulți ”experți” care vin cu păreri neavizate, nefondate, fără absolut niciun argument științific, dar aberează toată ziua și, din păcate, au efect asupra unei părți din populație. Mulți respectă recomandările, dar această parte mică poate contribui la răspândirea virusului într-un mod necontrolat”, a declarat Raed Arafat la B1 TV.
”Nu putem compara 2020 cu 1919. Totuși, un impact asupra sistemului sanitar se poate produce chiar și în țările extrem de avansate și cu sisteme sanitare dezvoltate. Deci nu putem să spunem că totul va fi bine. Putem să ne așteptăm la o situație mai rea la toamnă și la iarnă și va trebui să fim mult mai bine pregătiți, iar populația să fie mai înțelegătoare”, a mai spus Arafat.
Până pe 25 august, pe teritoriul României, au fost confirmate 80.390 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 35.816 pacienți au fost declarați vindecați și 9.593 de pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.060 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până pe 25 august, 3.367 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat. În intervalul 24.08.2020 (10:00) – 25.08.2020 (10:00) au fost înregistrate 58 de decese (32 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Maramureș, Olt, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Vâlcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.