”Preşedintele Emil Constantinescu a suferit, săptămâna trecută, un accident casnic, alunecând pe o suprafaţă spălată cu detergent. În cădere, şi-a fracturat grav clavicula şi glezna. A fost operat la Spitalul Militar Central „Dr. Carol Davila” şi continuă recuperarea medicală la reşedinţă, pentru o perioadă de o lună şi jumătate.
Preşedintele Constantinescu transmite toată aprecierea sa şi cele mai călduroase mulţumiri echipei de medici, asistente şi infirmiere din Secţia Ortopedie, condusă de doctorul Marius Stănescu. Mulţumiri doamnei prof. dr. Mariana Jinga, director medical al spitalului şi şef al Clinicii de Medicină Internă. Preşedintele Constantinescu mulţumeşte, de asemenea, Serviciului de Protecţie şi Pază, pentru sprijinul acordat”, se arată într-un comunicat emis presei.
Emil Constantinescu a fost președintele României timp de 4 ani
Emil Constantinescu a fost președinte al României între anii 1996 și 2000; din 1966 este cadru didactic al Facultății de Geologie a Universității din București.
Este autor a 12 cărți și a peste 60 de studii în domeniul geologiei, publicate în reviste științifice de prestigiu din țară și din străinătate. Membru de onoare și membru ales al Societăților geologice și mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societății de Geografie din Franța și al Societății National Geographic din SUA.