Gestul făcut de Ioana Ginghină! Ioana Ginghină este acum împlinită pe plan sentimental, după ce s-a despărțit de Alexandru Papadopol. Una dintre cele mai iubite actrițe din România serbează 8 ani de cânt a înființat propria ei companie de evenimente.
De asemenea, aniversează și 7 ani de când a participa pentru prima oară la cursurile Școlii de Actorie. Pe pagina de Facebook, Ioana Ginghină va face live-uri în care va oferi cursuri de actorie gratuite pentru copii. Le-a pregătit surprize foarte frumoase micuților! Live-urile le va face în data de 16 și 17 aprilie, de la ora 17:00.
“Cu toţii ne adaptăm acestor vremuri şi acum mai mult decât oricând este nevoie să fim uniţi, să învăţăm să ne bucurăm şi altfel unii de alţii.
Chiar dacă aceste sărbători vor fi cu siguranţă diferite de ceea ce noi am experimentat până acum, pentru că nu avem cum să ne întâlnim cu prietenii şi toţi membrii familiei, eu vreau să fac ceva special atât pentru copii, cât şi pentru toţi cei care încă mai cred în magia sărbătorilor. Sunt foarte bucuroasă că acest proiect va marca dubla aniversare a companiei mele de evenimente şi a Şcolii de Actorie, pentru care în continuare ţin cursuri şi coordonez înscrierile online”, a declarat Ioana Ginghină, conform Libertatea.