Neregulile din spitalele din România ies la iveală, însă nimeni nu pare să facă ceva în acest sens. O tânără din Câmpulung Moldovenesc a făcut o serie de dezvăluiri prin care a expus situația prin care trec părinții ei, ambii cadre medicale.
Femeia mărturisește că, recent, tatăl ei a fost diagnosticat cu noul tip de coronavirus. Mama ei însă, deși are simptome, nu a fost încă testată.
”Bună seara. Aș vrea sa aduc la cunoștință încă o întâmplare tristă care evidențiază din nou cât de nepregătită a fost România în întâmpinarea acestei Pandemii “total neașteptate. La spitalul din Câmpulung Moldovenesc (Suceava), 3 cadre medicale (printre care si tatăl meu) au prezentat concomitent simptome de infecție respiratorie acută (febră, tuse seacă, oboseală extremă, un caz prezentând și respirație dificilă) debutate brusc. Având în vedere starea nației, au îndrăznit să ceară 3 teste, de care au făcut rost cu dificultate, după multe insistențe. La acea vreme (21.03.2020) testarea pentru SARS-CoV2 a personalului medical simptomatic nu reprezenta o indicație în absența unui context epidemiologic sugestiv. Oraș mic de munte, spital mic, personal medical puțin, sigur nu ajunge COVID-ul la țară. Cu toate acestea persoanele respective au decis să se izoleze la domiciliu până la infirmarea posibilului diagnostic, pentru a nu pune în pericol colegii și pacienții.”, continuă tânăra, a cărei părinți sunt bolnavi de COVID-19.
În continuarea mesajului, tânăra vorbeşte despre indiferența celor care trebuiau să îi testeze pe cei suspecti de COVID-19 din Spitalul din Câmpulung Moldovenesc.
„Pe data de 24 martie s-au recoltat probele, pe data de 25 au ajuns două rezultate, iar pe 26 a sosit și ultimul rezultat, confirmându-se astfel 3 infecții COVID19. Primele două cazuri au fost internate în aceeași zi de la primirea diagnosticului la Spitalul Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou din Suceava, unde au beneficiat de neglijență, fără vreun contact medical pana a doua zi, când un medic le-a evaluat stetacustic pulmonar. Menționez încă lipsa unui examen clinico-biologic complet, știți si voi, starea pacientului la internare, ca să poți urmări evoluția în dinamică (adică nu s-au recoltat analize, nu s-a luat o tensiune, o saturație a oxigenului, o temperatură). Lucru cel mai probabil explicat prin lipsa crasa de personal, starea de panică și haosul absolut din ultimele zile, autoritățile sucevene fiind momentan ocupate cu demiteri, reorganizări etc. Acțiuni absolut necesare în situația de față, nu mă înțelegeți greșit, dar nu în detrimentul pacienților și cadrelor medicale care se confruntă direct cu această boală extrem de contagioasă, extrem de imprevizibilă și potențial letală. Dar revenim acolo mai târziu.
Intre timp alte persoane din corpul medical al spitalului din Câmpulung Moldovenesc au devenit simptomatice. Tatăl meu a primit rezultatul ultimul, în cursul acestei dimineți. Până în momentul de fata (23:00) nu a venit izoleta să-l duca la Suceava, nu a primit nicio indicație de la DSP Suceava privind evaluarea stării sale de sănătate sau inițierea cât mai precoce a vreunui tratament, ținând totuși cont că este în continuare simptomatic după 6 zile. Nu știu nimic de vreo anchetă epidemiologică sau de testarea restului de personal medical simptomatic izolat la domiciliu, știu doar că mama mea (de asemenea medic la spital) nu a fost testată, fiind și ea contact direct SIMPTOMATIC.
Și-au făcut rost din mână în mână de o parte de medicamente și au început administrarea la domiciliu conform protocolului terapeutic, desigur pe proprie răspundere. Personal susțin această decizie, amândoi având peste 55 de ani, cu comorbidități cardio-vasculare.”, mai spune femeia.
Tânăra din Câmpulung Moldovenesc afirmă că lipsa acută a personalului și a instruirii duc la aceste nereguli grave din sistem.
„Revolta mea nu este doar pentru că părinții mei sunt direct afectați (deși cu siguranță ajuta), dar aceasta situație mi-a dat ocazia să descopăr situația dramatică din Suceava. Nu este personal medical, nu este echipament în continuare, în continuare personalul medical rămas la datorie nu este testat și stă cu frica în sân să se întoarcă acasă la familie. Ce se întâmplă în Suceava este situația reală din majoritatea spitalelor din țară, lucru care va fi evidențiat prin testarea personalului medical, precum si a persoanelor simptomatice, care până la data de 24.03.2020 nu au beneficiat de “context epidemiologic sugestiv”.
„Spitalul din Câmpulung a încercat singur să se descurce să facă rost de echipamente de protecție pentru personal. Nu au dus lipsă de măști sau mănuși, triajul de la intrarea în spital era eficient și bine pus la punct, cazurile suspecte mereu erau trimise la Suceava, întrucât nu aveau capacitatea de izolare în incinta spitalului. Nu se cunoaște încă un potențial contact infectant. #transmiterecomunitară”, adaugă fiica celor două cadre medicale infectate.