Cel puţin 18 persoane şi-au pierdut viaţa când un tren a lovit un autobuz în provincia Sindh, sudul Pakistanului, au declarat vineri oficiali locali, relatează AFP.
Coliziunea, în urma căreia autobuzul a fost retezat pe jumătate, s-a produs la o trecere nesemnalizată din districtul Sukkur (sud), a declarat Tariq Kolachi, responsabil din cadrul căilor ferate pakistaneze. „Cel puţin 14 persoane au murit”, a spus el. „Toţi cei ucişi şi răniţi erau pasageri ai autobuzului”, cu excepţia unui ajutor al conductorului trenului, care a fost uşor rănit, a menţionat Kolachi.
Rana Adeel, un responsabil local, a anunţat 14 morţi şi 55 de răniţi, unii în stare critică. Tasneem Khamesani, din cadrul spitalului civil din Sukkur, a menţionat cel puţin 18 răniţi.
Accidentele feroviare sunt frecvente în Pakistan, care a moştenit mii de kilometri de căi ferate şi trenuri de la fosta putere colonială britanică. Starea căilor ferate din Pakistan a cunoscut decenii de declin din cauza corupţiei, a gestionării greşite şi a lipsei investiţiilor, notează AFP.