Gigi Becali a suferit un mare şoc în urmă cu 20 de ani, când sora lui mai mare a murit la doar 44 de ani, din cauza unei infecţii pulmonare foarte puternice. A fost momentul care l-a apropiat pe Gigi Becali de biserică şi de Dumnezeu.
Gigi Becali a avut dintotdeauna o relație strânsă cu surorile sale. Când Doina, sora mai mare a murit, la sfârșitul anilor 90, omul de afaceri a suferit cumplit și a refuzat să vorbească despre asta vreodată. Singurul care a povestit despre această drama a fost Giovani Becali.
„Sora lui Gigi, care a murit, a fost în clasă cu mine, noi am fost botezați în aceeași apă cu Dorina, sora lui Gigi și am fost crescuți împreună ca frații. Ea a murit pentru că s-a sacrificat să îngroape copii rămași fără ajutor, care nu mai puteau să fie înmormântați, și ea a răcit acolo în cimitir, îngropând copii… a făcut pneumonie și a murit după Revoluție”, își amintea Ioan Becali.
În anii ”90, surorile lui Becali, Dorina și Domnica, au cumpărat un teren în Pipera și au făcut un cimitir, în care să fie înmormântați copiii morți înainte de a fi botezați.
Ideea a fost a Dorinei Becali, care a rămas marcată de o scenă şocantă. Fiind internată într-un spital din Capitală, ea a văzut un câine purtând în gură un picior de bebeluș, care provenea de la un avorton aruncat la coșul de gunoi, scrie rtv,net.
„Mă duceam cu sora mea, de exemplu unde erau cămine de copii, că ei nu erau botezați, și eu botezam câte 100 de copii odată. La o femeie care face avort nu se iartă păcatul decât prin botez. Și eu, ca să le ierte păcatele la femei, și plăteam eu bani de le lua la 100 de copii hăinuțe de botez și luăm pentru fiecare femeie un copil sau doi”, povestea Gigi Becali iarna trecută, la România TV.
Cele două surori ale patronului Stelei au cerut acordul Patriarhiei, au contactat toate maternitățile din Capitală și cu aprobarea părinților a fost înmormântat fiecare copil care a murit fără să fie botezat. Ulterior, locul de odihnă a primit numele de „Grădinița îngerilor”.