Potrivti skynews.com, Aiyawatt Srivaddhanaprabha, fiul patronului şi vicepreşedinte al clubului, nu se afla la bordul aparatului care s-a prăbuşit.
Patronul clubului Leicester se afla în elicopterul care s-a prăbuşit la Stadionul King Power. Vichai Srivaddhanaprabha, patronul thailandez al clubului Leicester, se afla în elicopterul care s-a prăbuşit, sâmbătă seară, lângă stadionul echipei sale, după meciul cu West Ham United, au declarat pentru BBC surse apropiate familiei omului de afaceri.
Nici clubul Leicester, nici autorităţile britanice nu au precizat câte persoane se aflau la bordul elicopterului şi nici dacă au existat supravieţuitori. Vichai Srivaddhanaprabha obişnuia să vină şi să plece de la stadionul echipei sale cu elicopterul.
Meciul din Premier League s-a încheiat în jurul orei locale 19.30, iar elicopterul a părăsit arena după ora 20.30. Aparatul de zbor s-a ridicat chiar de pe terenul Stadionului King Power, dar s-a prăbuşit după scurt timp, într-o parcare situată la aproximativ 200 de metri de arenă şi a luat foc.
Cinci persoane s-ar fi aflat la bordul elicopterului prăbuşit lângă King Power Stadium, între care patronul clubului Leicester City, Vichai Srivaddhanaprabha, şi fiica sa, informează agenţia Reuters, citând surse apropiate grupării engleze.
În aparat se mai aflau doi piloţi şi o a cincea persoană, necunoscută deocamdată. Nu există informaţii privind eventuali supravieţuitori ai accidentului.

Vichai Srivaddhanaprabha are 61 de ani şi este tatăl a patru copii. El şi-a început afacerile în 1989 şi a făcut avere în Thailanda din activităţi de tip duty-free. Averea lui este estimată la peste patru miliarde de euro, fiind al cincilea cel mai bogat om din Thailanda.

Clubul Leicester City a anunţat că meciul pe care echipa feminină a grupării urma să-l dispute, duminică, împotriva formaţiei Manchester United a fost amânat, după ce elicopterul patronului Vichai Srivaddhanaprabha s-a prăbuşit în apropierea King Power Stadium. Partida a fost amânată „în semn de respect faţă de recentele evnimente”.

Vichai Srivaddhanaprabha, patronul thailandez al clubului Leicester, era o persoană îndrăgită de suporterii echipei. Acesta a luat clubul din liga a doua, în august 2010, şi l-a dus către titlul de campioană a Angliei în sezonul 2015/2016. În plus, omul de afaceri obişnuia să le ofere gratuit fanilor bere, cremvurşti şi gogoşi la meciuri.