Sambata seara, doi baschetbalisti din America au fost injunghiati la o terasa din Braila.
Primarul municipiului Brăila, Marian Dragomir, a declarat, duminică, pentru News.ro, că o persoană ”certată cu legea foarte mult timp” ar fi implicată în agresarea celor doi baschetbalişti de la ACS Cuza Sport Brăila. Dragomir afirmă că astfel de incidente ”nu caracterizează municipiul Brăila, dar, din când în când, anumite persoane strică renumele oraşului cu astfel de fapte”.
Edilul şef al Brăilei a catalogat incidentul în urma căruia doi sportivi au fost răniţi pe o terasă din oraş ca fiind ”foarte grav, care nu caracterizează municipiul Brăila”.
”Astfel de incidente nu caracterizează municipiul Brăila, dar, din când în când, anumite persoane strică renumele oraşului cu astfel de fapte. Astfel de acţiuni trebuie să înceteze, iar aceste persoane trebuie eliminate din oraş, locul lor nu e într o societate civilizată, ci în puşcărie. Atacul respectiv s-a produs în cel mai mişelesc mod posibil de către o persoană care a fost certată cu legea foarte mult timp şi care s-a intors recent din străinătate”, a declarat primarul Brăilei, Marian Dragomir.

Între timp, reprezentanţii IPJ Brăila au anunţat că cercetările în acest caz au fost preluate şi vor fi continuate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila. Baschetbaliştii americani Darrel Bowie si Joseph McClain, de la ACS Cuza Sport Brăila, au fost înjunghiaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe o terasă din Brăila, fiind transportaţi la spital, unde medicii i-au operat de urgenţă.

Preşedintele Clubului ACS Cuza Sport Brăila, Mircea Totolici, a declarat, duminică, pentru News.ro, că echipa are un regulament de ordine interioară care nu permite ieşirile jucătorilor la ore târzii, însă anunţă că nu este supărat pe cei care au ”ieşit în centrul Brăilei, nu în Vestul Sălbatic”. Totolici afirmă că baschetbaliştii nu au nicio vină în izbucnirea conflictului, iar străinii de la echipă sunt foarte speriaţi după incident.
Preşedintele Clubului ACS Cuza Sport Brăila, Mircea Totolici, a anunţat că echipa are un regulament care nu le permite jucătorilor să iasă la ore târzii, dar asta nu explică ce s-a întâmplat.

Preşedintele clubului de baschet din Brăila a povestit că la echipă sunt cinci jucători americani, unul venit de anul trecut, ceilalţi anul acesta. Unul este alb, iar patru de culoare. Cu toţii au fost bine primiţi de brăileni, iar străinii au fost încântaţi de tot ce le-a oferit oraşul, înainte de acest incident. din păcate, acum sunt speriaţi.
”Am avut şi acum un an şi acum doi ani jucători americani de culoare. Erau foarte populari printre brăileni. Nu au avut niciodată divergenţe. Ei sunt model pentru copiii noştri din Brăila. Cei doi răniţi au venit în România acum o săptămână. Au făcut EKG şi analizele de sânge, luni aveam programate alte lucruri cu ei şi să-i înregistrăm la Federaţie, dacă ieşeau bine. Acum, toţi jucătorii sunt speriaţi pentru că nişte interlopi cunoscuţi din Brăila i-au atacat, vrând să braveze, să arate că sunt mai presus de orice. La incident au participat şi alţi jucători, mi s-a spus că totul a început din senin. Că o fi început scandalul de la o fată…nu trebuia să se ajungă aici. E un incident foarte grav. E un moment delicat pentru oraş şi pentru club, dar sperăm să-l depăşim”, a mai spus Totolici.