Vrei sa te asiguri ca ai un look impecabil? Verifica-ti zambetul!
Daca ai trecut pragul cabinetului stomatologic pentru a iti pune fatete dentare, nu inseamna ca zambetul tau e asigurat pe viata. Nu! Trebuie sa ai grija de el in continuare, ca si pana acum. Medicul stomatolog Merchea iti da cele mai bune sfaturi!
Vom prezenta metoda de periaj BASS, denumită şi tehnica sulculară. Este o metodă eficientă care se indică mai ales pacienţilor cu probleme parodontale, dar şi celor care au beneficiat de tratamente protetice fixe cu limita subgingivală sau aparate ortodontice. Se recomanda folosirea unei periute de duritate medie. Periuţa se va introduce paralel cu arcadele dentare, pentru a uşura rotirea ei ulterioară în unghi de 45° faţă de axul lung al dintelui, cu filamentele în şanţul gingival, acestea fiind în contact atât cu dintele cât şi cu gingia vecină. Mişcarea corectă va fi una de vibrare scurtă în faţă şi în spate, fără a deplasa perii şi fără a-i îndoi. Se vor executa 10 asemenea mişcări la nivelul fiecărui grup de 2-3 dinţi. In general, periajul manual efectuat corect dureaza aproximativ 5 minute, iar cel efectuat cu periuta electrica 2 minute.
In primul rand este indicat periajul regulat cu pasta de dinti mai abraziva (cu granule) si mijloace auxiliare de igiena orala (ata dentara, dus bucal, clatirea cu apa de gura cu clorhexidina 0,12%).
Este necesar sa ne spalam de 3 ori pe zi (dupa fiecare masa) si ideal dupa consumul de alimente sau bauturi colorate (naturale sau artificiale).
Cea mai eficienta metoda este reprezentata de folosirea regulata a periutei electrice si a dusului bucal. De asemenea este indicat sa ne prezentam la maxim 6 luni la medicul dentist pentru igienizare profesionala (detartraj,airflow).
Starea de sanatate a gingiilor este data de aspectul lor. Orice semn de inflamatie ne poate da un semnal de alarama. Pentru orice marire de volum a gingiei, modificare a texturii sau culorii, prezenta sangerarii si a mirosului neplacut trebuie sa ne prezentam neaparat la medicul dentist pentru tratament de specialitate.
Cauzele pot fi multiple. Cele mai frecvente sunt: vizitele neregulate la medicul dentist, igiena precara sau incorecta, afectiunile dentoparodontale (sangerari gingivale, carii, bruxism), restaurari realizate din materiale de slaba calitate, adaptarea incorecta a fatetelor/coroanelor, nerespectarea indicatiilor post interventionale (nepurtarea gutierelor, alimente de duritate crescuta, obiceiuri vicioase etc).