Walter și Raluca Zenga divorțează! După 15 ani de căsătorie, cuplul s-a destrămat: ”Nu se mai poate salva nimic”

Publicat: 06 oct. 2020, 08:32 Autor: Andreea Voicu Vedete

Un nou divorț răsunător în showbizul românesc! Walter și Raluca Zenga își spun ”pa-pa” după 15 ani de căsnicie. Chiar dacă au existat de la bun început niște zvonuri conform cărora căsătoria lor ar fi pe cale să se destrame, acum nu mai există niciun dubiu.

Se pare că antrenorul Walter Zenga și-ar fi închiriat chiar un apartament în care stă singur, declară surse pentru Click. De asemenea, apropiatul cuplului Walter – Raluca Zenga mai susține faptul că acum ”nu se mai poate salva nimic”. La despărțirea celor doi ar fi contribuit chiar distanța, căci Raluca Zenga a preferat să rămână cu copiii în Dubai, pe când Walter Zenga a fost nevoit să lucreze în Italia, acolo unde are contract cu echipa de fotbal. Iar Walter Zenga ar fi fost încă de la începutul pandemiei în Italia, semn că „pe acasă” nu s-a întors foarte recent.

Totuși, acum cuplul urmează să legalizeze despărțirea și prin acte: ”El s-a mutat din vila în care locuiau împreună într-un apartament închiriat. Distanța și-a spus cuvântul. Nu se mai poate salva nimic din ce a fost între Walter și Raluca”.

Ce spunea Walter Zenga la începutul pandemiei

Așa cum mărturisea și antrenorul Walter Zenga la începutul pandemiei, în primăvară, soția sa și cei doi copii se aflau atunci tot în Dubani și și-au luat toate măsurile pentru a sta departe de virus.

Raluca, soția mea, și copiii mei, Samira și Walter Jr, sunt în Dubai, sunt bine acolo, și acolo au închis tot pentru a preveni Coronavirus. Ei sunt bine, dar normal că  această situație ne afectează mult. Mă gândesc și la părinții mei din București, socrii mei, tatăl și mama Ralucăi sunt doctori, medici, în spital. Cu familia, noi suntem obișnuiți să stăm departe, să avem o relație la distanță pentru că munca mea așa este, eu plec, mă duc, mă întorc. Normal că această situație ne afectează un pic mai mult dar sunt sigur că după ce o vom depăși ei vor veni aici,  în Italia”, spunea Walter în primăvară.

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 06 oct. 2020, 08:32 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă