VIDEO. Drama artistului Dumitru Fărcaș. Înainte de moarte, taragotul i-a fost furat: ”Parcă a presimțit ceva, a simțit că trebuie să…”

Publicat: 04 nov. 2020, 10:42 Autor: Andreea Voicu Vedete

Dumitru Fărcaș – un nume sonor, un artist adevărat care a reușit să ajungă la inimile oamenilor prin modul lui de a se exprima prin muzică și prin sufletul cald pe care l-a arătat întotdeauna celorlalți din jur.

Artistul de muzică populară s-a stins din viață în urmă cu doi ani. În anul 2018, în luna august, Dumitru Fărcaș era înmormântat de către apropiați. El a murit într-un spital din Cluj, în urma unui infarct, arată Cancan. Bărbatul avea vârsta de 80 de ani. Cu câteva luni înainte de deces, în luna mai, când împlinise 80 de ani, preşedintele Klaus Iohannis i-a oferit Ordinul Naţional „Serviciu Credincios” în grad de cavaler.

Artistul de muzică populară și-ar fi presimțit moartea

Dumitru Fărcaș și-ar fi presimțit moartea. Maestrul își luase taragotul și începuse să cânte, gest pe care nu îl făcea de obicei. Artistul de muzică populară nu și-ar fi arătat suferința în vreun fel.

”Eram prieteni de vreo 25 de ani, dar nu mai făcusem emisiuni împreună. Era prima emisiune și s-a dovedit a fi și ultima pe care a filmat-o marele artist. Emisiunea a fost una între prieteni, foarte veselă. Nu a dat niciun semn de suferință. Am mai stat 3-4 ore după ce s-a ieșit din direct, la șpriț, am planificat aniversarea de 80 de ani a maestrului. Din păcate, eu am fost plecat, el a avut proiecte…Lasă, zice, că tot anul e ziua mea. Uite că n-a fost să fie”, declara un prieten pentru dcnews.ro.

”Era extrem de profund și de sensibil. Țin minte că după emisiune am tot vorbit despre situația României, că de ce ne umilim în fața străinilor. I-au venit lacrimile. Gata, tac, a zis, mai bine cânt. A luat taragotul și a început să cânte. Nu prea făcea astfel de gesturi, parcă a presimțit ceva, a simțit că trebuie să facă mai mult…De regulă, cânta doar în fața unor săli pline, avea contracte încă dinainte de 89 în marile săli de concerte ale lumii. A fost profesor la Școala de Artă, a pregătit generații de taragotiști. Nu se uita la bani. Era bogat înainte de 89. Era celebru în lume, nu doar în țară. Dar mergea la concerte în Transilvania, la Alba Ilulia, la Biștrița, în Maramureș. Un om de cultură și un patriot…Dumnezeu să-l odihnească”, a mai spus bărbatul, arată Cancan.

În anul 2014, taragotul lui Dumitru Fărcaș a fost furat

În vara anului 2014, cântărețul a rămas fără instrumentul său, un taragot valoros. Obiectul i-a fost furat dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, astfel că artistul nu a mai putut cânta la spectacolul aniversar al lui Gheorghe Zamfir atunci.

„Taragotul şi un acordeon au fost furate dintr-un microbuz parcat în faţa Ateneului Român, care fusese lăsat neasigurat. Bunurile furate valorează aproximativ 7.000 de euro”, au spus atunci surse din Poliţia Capitalei.

Într-un interviu de excepție pentru Formula AS, Dumitru Fărcaș a relatat ce este, de fapt, taragotul și de unde provine.

”Taragotul vine din imperiul austro-ungar. Stramosul lui e oboiul. Eu am absolvit oboiul in facultate, deci aveam habar si de taragot. Primul roman care a cantat la taragot a fost soldatul Lupu Iovita, un banatean luptator la Trieste, in primul razboi mondial. El l-a adus sa cante la nedei si la petreceri. Se zice ca romanul a invatat foarte iute melodiile romanesti, asa ca, intr-o seara, in plin iures razboinic, cand a prins a zice Iovita, s-au oprit tirurile armatelor italiana si austro-ungara si nimeni n-o mai tras toata noaptea, vrajiti cu totii de cantecele romanului. Pana la urma, taragotul a devenit instrument banatean, apoi a fost dus la Bucuresti, de Ion Murgu Banateanul, pe care l-am auzit la radio, si asa am ajuns sa cant pe urmele inaintasilor mei. Noi, romanii, am cantat si cantam atat de bine la acest instrument, incat i-am depasit pe unguri. Practic, de la mine s-a raspandit in toata Romania. Exista o asociatie a taragotistilor de pretutindeni, formata in majoritate din taragotisti unguri, iar pe mine m-au ales presedinte. In fiecare an, la un congres in Ungaria, imi acorda cele mai emotionante onoruri”, potrivit EVZ.

Sursă foto: Arhivă Ciao, Arhivă Cancan, Captură video Youtube

Publicat: 04 nov. 2020, 10:42 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×