VIDEO. Cum arăta Andreea Tonciu înainte de operațiile estetice! Diferențele sunt uriașe

Publicat: 13 aug. 2020, 11:49 Autor: Andreea Voicu Vedete

Andreea Tonciu este un nume răsunător în showbizul românesc, iar drama pe care a trăit-o în urmă cu ani de zile și-au pus amprenta asupra aspectului său fizic.

De multe ori, bruneta a fost luată peste picior și a fost subiect de amuzament pentru unele persoane din cauza aspectului ei fizic, iar glumele pendulau în jurul nasului vedetei. Odată ce a apărut pe micile ecrane, a devenit ținta răutăților celor din jur. Dar acum, ajunsă la vârsta de 34 de ani, Andreea Tonciu s-a schimbat enorm.

“M-am săturat de foarte multe vorbe urâte la adresa nasului meu. Îmi spunea toată lumea că uite-o pe năsoasa de la televizor. Pe mine nu mă deranjează, dar dacă se poate face ceva ca să îl am mai mic, e ok!”, a declarat Andreea Tonciu, în emisiunea “La Maruță” în urmă cu ani de zile.

Ba mai mult decât atât, Andreea Tonciu și-a schimbat și implanturile de silicon, puse în urmă cu mulți ani: ”Mi-am pus silicoane acum 10 ani de zile și atunci mi-am făcut 3 programari să-mi fac nasul, însă nu am mai fost pentru că îmi era foarte frică”, zicea vedeta în 2014.

De asemenea, Andreea Tonciu s-a mai remarcat și prin aparițiile ei la diferite emisiuni de pe micile ecrane. Vedeta și-a făcut rinoplastie în 2014 la o clinică din Istanbul, Turcia, iar în 2010 și-a pus silicoane. Totodată, și-a mărit și buzele cu acid hialuronic.

Câți bani scoate Andreea Tonciu din buzunar pentru a-și satisface mofturile

”La mine nu contează dacă e lună normală sau lună anormală! Îți dau un exemplu! Dacă soțul meu îmi dă acum 5oo ron, eu vin acasă fără niciun ban. Eu niciodată nu strâng un ban, de aceea mama, toată viața s-a luat de mine, mereu îmi spune, „Nu ai strâns, nu ai făcut nimic toată viața”. Pai da, pentru că îmi place să mă distrez, să mănânc, să beau și să mă duc unde vreau, fără nicio restricție!”, declara vedeta în urmă cu ceva timp.

Publicat: 13 aug. 2020, 11:49 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă