Vica este de 20 de ani în România dar… Nu știe să gătească mâncare tradițională

21 12. 2016, 17:33

2
Cine avea vreun dubiu că Vicăi nu-i place să gătească s-a înșelat și asta pentru că deși e mereu pe fugă își face timp și pentru a prepara delicatese pentru cei dragi.

“De regulă prepar ceva ce se poate face repede. Îmi place să gătesc, dar uneori nu am timp. Am perioade când petrec mult timp în bucătărie și perioade în care stau foarte puțin. Mă pricep să gătesc orice, mai puțin  mâncare tradițional românească. Edan mă ajută și îi place și lui foarte mult să gătească. Suntem ca o echipă în bucătărie”, ne-a povestit Vica.

Mai mult, fiul Vicăi este curios să învețe să gătească cât mai multe feluri de mâncare, așa că este foarte atent la mama lui când este în bucătărie. Deși Edan este totul pentru ea și sunt mai mult decât mamă-fiu, Vica nu vorbește despre viața ei personală cu cel mic.

Fosta balerină își mai dorește o surioară pentru Edan, însă este de părere că trebuie să întălnească și persoana potrivită pentru a da naștere unui copil. Cu toate că Vica și tatăl copilului ei, Victor Pițurcă, s-au războit la un moment dat pe custodia lui Edan, cei doi au făcut pace de dragul copilului și au îngropat securea războiului.  Chiar dacă a rămas în grija mamei, Victor Pițurcă îl vizitează foarte des pe Edan și se îngrijește de el.