Veste tristă despre Ion Iliescu. Ion Iliescu s-ar putea trezi fără certificatul de revoluționar în urma unui proces îndelungat care nu s-a pronunțat încă. Totul ar fi pornit de la implicarea sa în Revoluția care a avut loc în 1989. A fost judecat de alte nume cunoscute, precum Gelu Voican Voiculescu.
Există o mulțime de persoane care îl condamnă pe Ion Iliescu pentru implicarea sa în evenimentele care au avut loc în timpul și după Revoluția din 1989. Gelu Voican Voiculescu este cel care a atras atenția în ultima perioadă, după ultima înfățișare pe care a avut-o în fața judecătorilor.
Pe data de 9 noiembrie 2022 a fost organizată o ședință cu toți cei care fac parte din Comisia din cadrul Secretariatului de Stat. Membrii au votat ca Gelu Voican Voiculescu să rămână fără certificatul de revoluționar. Din cauza faptelor pe care le-a săvârșit în perioada Revoluției din 1989, scrie CANCAN.RO.
Deoarece și Ion Iliescu a fost implicat în același dosar de cercetare, există posibilitatea ca membrii comisiei să se pronunțe în legătură cu certificatul său. Fostul șef politic a fost dat în judecată în dosarul Revoluției pentru infracțiuni împotriva umanității. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă să piardă o mulțime de drepturi de care beneficiază în acest moment.
Asta este una dintre întrebările care au stat pe buzele unora atunci când au aflat că fostul președinte, acum în vârstă de 91 de ani, are probleme serioase de sănătate.
În ultimii ani, de când nu a mai fost văzut public, Ion Iliescu a ajuns de mai multe ori la Spitalul Elias, din cauza unor probleme cardiace. El a fost și operat pe cord, iar acum are mai multe stenturi.
Medicii îl țin și acum sub observație, chiar dacă Ion Iliescu stă mai mult pe acasă. De exemplu, la ultimele scrutinuri de vot el a solicitat urma mobilă acasă pentru a-şi exercita dreptul legislativ.
Mulți sunt cei care se întreabă cine va moșteni averea fostului președinte. Dat fiind faptul că nu are copii, și, mai ales, cât de mare este avuția lui!
De-a lungul anilor, el a avut mai multe venituri graţie funciilor pe care le-a ocupat. În 2008 avea următoarele venituri trecute în declaraţia de avere: circa 54 000 lei indemnizaţie de senator și circa 55 000 lei indemnizaţie de fost preşedinte. Pe lângă asta: 33 000 lei pensie, 8 400 lei de la Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice. Dar și un apartament în Capitală, de 156 mp, cumpărat în 1996. În declaraţia de avere din 2007 mai figurau 16 tablouri de pictori români şi mici obiecte de artă, achiziţionate înainte şi după 1989.