Cristina Stamate s-a stins la varsta de 71 de ani, dupa ce a ajuns pe patul de spital, in urma unui accident vascular cerebral, in dupa-amiaza de joi a saptamanii trecute.
Tot in aceeasi zi, fanii si colegii din breasla au aflat ca Stela Popescu s-a stins tot din cauza aceleiasi probleme de sanatate. Cele doua actrite erau foarte bune prietene si s-au intalnit de o sumedenie de ori pe aceeasi scena.
Legatura dintre ele a fost foarte speciala, pentru ca pe langa faptul ca jucau la Teatrul de Revista „Constantin Tanase” din Capitala, Stela Popescu a fost cea care i-a scris Cristinei Stamate prefata cartii. Intitulata „Femeia Hopa-Mitica – Povesti din lumea care ma-ncojoara”, Cristina Stamate a lansat respectiva carte plina de umor in anul 2009.
„Te iubesc, Cristina! Cand citesti aceste pagini, e greu sa mai poti adauga si tu un gram de umor. Dar, chiar daca nu pot sa va incant prin cuvinte de lauda spirituale, pe care le merita, sunt fericita ca, inca odata, Cristina nu m-a dezamagit.
Cand o vezi pe scena este sclipitoare, cand iti ofera o reteta te acopera de scantei amuzante, dincolo de biata mancarica. Dar sa si scrie cu atata talent si umor despre ceea ce ne inconjoara, parca nu-ti vine a crede.
Ei, uite ca, inca odata, Cristina ne uimeste. Si cata nevoie avem de ea! Dumnezeu a creat-o intr-o zi de duminica, incarcand-o de haruri si pentru aceasta ar trebui sa fie cel mai fericit om din lume.
Dar n-o sa va vina sa credeti ca nici macar nu indrazneste sa se mandreasca cu ele, si sta undeva departe, discreta, bucuroasa doar atunci cand citeste pe buzele dumneavoastra un zambet.
Are vocatia iubirii fata de tot ce este frumos pe lume, iar pentru ceea ce se numeste mizeria omeneasca, are o privire ironica, dar intelegatoare. Are vocatia prieteniei, gata oricand sa-ti fie aproape, fara sa astepte nici o recompensa.
Te iubesc, Cristina si as vrea sa am bucuria de a-ti citi gandurile asternute pe hartie mereu… mereu”, erau randurile emotionante ale Stelei Popescu de la inceputul cartii scrise de Cristina Stamate.
Actrita a avut in palmares sute de spectacole de revista si pe langa toate acestea a mai fost si profesoara de teatru pentru copii, pe care i-a iubit foarte mult.