Sicriul cu trupul neînsuflețit al lui Mihai Constantinescu, acoperit cu drapelul României, pornește pe drumul către eternitate.
Sute de oameni l-au condus pe Mihai Constantinescu pe ultimul drum. Artistul va fi înmormântat la Cimitirul Ghencea Militar, iar durerea este nesfârșită pentru familie și pentru toți cei care au venit la biserica ”Sfânta Parascheva” din București pentru a-i aduce un ultim omagiu regretatului artist.
Sicriul purtat pe brațe de militari a fost urmat de Simona Secrier și Mihaela Constantinescu, fosta soție a artistului, iar aceasta din urmă a coborât treptele bisericii plângând în hohote. Mihaela Constantinescu a fost la un pas de leșin, fiind susținută, la un moment dat, pentru a nu se prăbuși. Cu un pas înaintea ei, Simona Secrier este un adevărat monument al durerii. Și ea și Mihaela i-au fost alături, până în ultima clipă, lui Mihai Constantinescu.
Mihai Constantinescu a murit la vârsta de 73 de ani, după 5 luni în care s-a aflat în comă. Medicii au depus eforturi supraomenești pentru a-i salva viața, însă, aseară, s-au declarat neputincioși. „Iubirea ta este tatuată în inima mea!”, a scris Simona Secrier pe panglica funerară, cuvintele sale devenind, astfel, o mărturie atemporală a iubirii pe care cei doi și-au purtat-o.
Slujba de înmormântare a cântăreţului Mihai Constantinescu a început joi, la ora 13.05, la Biserica Sfânta Vineri Nouă din București cu hramul Sfânta Cuvioasă Parascheva. Artiști, apropiați și fani i-au putut aduce un ultim omagiu. Cei care erau în biserică au aplaudat ritmat, zeci de secunde până la începerea slujbei. Printre cele aproximativ 150 de persoane prezente la ceremonie s-au aflat şi cunoscuţi ai muzicianului ca Adrian Damimescu, Silvia Dumitrescu, Horia Moculescu, Cornelia Catanga şi soţul acesteia, Aurel Pădureanu, Octavian Ursulescu, Anca Ţurcaşiu, Marius Ţeicu sau Monica Pop.