Ultima oră! Guvernul a prelungit starea de alertă

Publicat: 14 sept. 2020, 15:19 Autor: Elena Arhiva
Ultima oră! Guvernul a prelungit starea de alertă

Guvernul a prelungit starea de alertă, cu aplicare de marți, 15 septembrie. S-au stabilit noi reguli pentru desfăşurarea alegerilor. 

Secretarul de stat în MAI, Raed Arafat, a anunțat că alegătorii vor trebui să se dezinfecteze la intrarea și ieșirea din secția de vot iar cartea de identitate va trebui atinsă doar de ei. De asemenea, proiectul de hotărâre mai prevede posibilitatea organizării de demonstrații în limita a 100 de persoane.

Comitetul Național pentru Situații de Uregență a votat, prin Hotărârea 45/2020, propunerea către Guvern a măsurilor care să fie luate în timpul campaniei și în ziua votului.

Aici subliniez aspecte precum permisiunea de a se desfășura nu numai mitinguri electorale, da și demonstrații în limita de 100 de persoane și respectând măsurile stabilite de igienă.La secțiile de vot, s-a adăugat pe lângă măsurile de port mască, distanțare și obligativitatea alegătorilor la intrare în secția de vot și la ieșire de a dezinfecta mâinile”, a afirmat Raed Arafat, la începutul ședinței de Guvern de luni.

Industria HoReCa va putea organiza seminare și workshopuri

Premierul Ludovic Orban a declarat că în ordinul comun va trebui clarificată și procedura pentru ca cei bolnavi de COVID sau izolați la domiciliu să poată solicita urna mobilă pentru vot.

“Am văzut că e foarte bună ideea întâi să meargă la cazurile non Covid și apoi la cei fie afectați sau persoane de contact”, a adăugat Orban.

Șeful DSU a spus că STS a introdus o clarficare privind procedura de vot. “Cei care au carte de identitate, vor introduce ei personal cartea în fanta de la tableta sau de la aparatul care o citește. Cei care au buletine vechi, vor fi prelucrate manual, cu dezinfecția mâinilor lucrătorilor”, a precizat Arafat.

De asemenea, au fost scoase sporturile de contact de pe lista sporturilor care sunt limitate în această perioadă. De asemenea, Raed Arafat a precizat că industria HoReCa poate organiza seminare și workshopuri, respectând regulile de organizare a acestora care au fos stabilite anterior.

Publicat: 14 sept. 2020, 15:19 Autor: Elena Arhiva
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă