Premierul Ludovic Orban a declarat, luni, că elevii vor reveni la școală doar după ce analizele epidemiologice vor demonstra că există riscuri minime de creștere a numărului de infectări cu coronavirus.
Acesta a subliniat faptul că sălile de clasă au fost pregătite astfel încât riscul de contaminare să fie minim, dar „toate activitățile legate de școală au generat riscuri suplimentare”.
„Orice decizie legată de reluarea activității școlare în clase e o decizie care trebuie fundamentată pe argumente în primul rând de natură epidemiologică, adică apărarea sănătății copiilor, a părinților și bunicilor.
Realitatea este că marea majoritate a tinerilor sunt asimptomatici. Ei nu-și dau seama că sunt bolnavi și transmit către părinți, bunici, familie sau persoane care pot fi mult mai vulnerabile.
Sigur că noi am organizat școala în clase de asemenea natură încât riscul de infectare să fie mic, dar toate activitățile legate de școală au generat riscuri suplimentare de infectare.
Sigur că ne dorim să deschidem școlile, dar acest lucru nu se poate face decât pe baza unei analize foarte serioase din punct de vedere epidemiologic, astfel încât să existe riscuri minime de creștere a numărului de infectări”, a declarat premierul Ludovic Orban, potrivit B1.ro.
Anunțul premierului vine după ce Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat că elevii s-ar putea întoarce în clase odată cu începutul semetrului doi, însă totul depinde de evoluția epidemei de coronavirus. Astfel, cel mai devreme, copiii s-ar putea întoarce în bănci în februarie 2021, când începe semestrul doi al acestui an şcolar.
Scenariul pesimist ar fi că se pot fac în continuare cursuri online până la finalul anului şcolar, astfel ca tot anul elevii să înveţe de acasă.
Sursa foto: Arhivă Ciao