Ultimă oră. Apelul făcut de Klaus Iohannis către români, cu o săptămână înainte de 15 mai! ”Din păcate, asta nu înseamnă că epidemia s-a terminat”

Publicat: 09 mai 2020, 15:26 Autor: Andreea Voicu News

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis astăzi un mesaj către români, cu o săptămână înainte de a expira starea de urgență. Ce a transmis, potrivit Digi24.

Aflat în vizită la unitatea de suport pentru pacienții infectați cu Covid-19 de la Târgu-Mureș, Klaus Iohannis a făcut un apel către români să se protejeze în continuare în fața virusului, deoarece chiar dacă ieșim din stare de urgență, nu înseamnă că pandemia de coronavirus a trecut. Data de 15 mai este ”doar un termen administrativ”.

„Am venit aici fiindcă doresc să subliniez două lucruri. În primul rând, faptul că s-a realizat această unitate externă medicală prin colaborarea mai multor autorități – un exemplu foarte de colaborare și în plan, și cu autoritățile centrale. Această sală polivalentă transformată în unitate suport va deveni funcțională în câteva zile. De menționat – din păcate, aici, la Târgu Mureș, au fost relativ multe cazuri de COVID-19 și mi-a plăcut că au fost prevăzători și au instalat, toți cei implicați – Consiliul Județean, Prefectura, universitatea, Ministerul Sănătății, spitalul care va deservi unitatea – în timp util această extensie, pentru a fi pregătiți. A doua chestiune – din păcate, epidemia este între noi.

Apelul făcut de Klaus Iohannis: ”Trebuie să păstrăm distanța, trebuie să purtăm mască, trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini, trebuie să avem grijă mai multă fiecare de noi și de cei cu care relaționăm”

Avem și astăzi – probabil ați văzut datele – peste 300, 320 de cazuri noi, și vreau să atrag atenția asupra unui lucru pe care l-am constatat. Peste o săptămână expiră starea de urgență. Din păcate, asta nu înseamnă că epidemia s-a terminat! Epidemia este între noi. Trebuie să avem foarte mare grijă ca atunci când putem să ne mișcăm un pic mai liber să nu avem o explozie de infecții noi.

Sunt reguli simple: trebuie să păstrăm distanța, trebuie să purtăm mască, trebuie să ne spălăm foarte des pe mâini, trebuie să avem grijă mai multă fiecare de noi și de cei cu care relaționăm. Deci, încă o dată – 15 mai este doar un termen administrativ, când se termină starea de urgență, dar, din păcate, epidemia nu se arată a fi în retragere.

Mare, mare grijă, vă rog, dragi români, ca să nu dăm cu piciorul la tot ce am realizat în ultimele două luni cu mari sacrificii! Și știu că fiecare dintre voi a avut de îndurat lucruri complicate în această stare de urgență. Vă doresc tuturor multă sănătate!”, a spus președintele Klaus Iohannis.

Publicat: 09 mai 2020, 15:26 Autor: Andreea Voicu News
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×