Recent, frumoasa Tily Niculae a adus pe lume un băiețel perfect sănătos care a primit nota 10 la naștere.
Dar, acum actrița Tily Niculae trece printr-o perioadă nu tocmai bună, având în vedere faptul că a născut în plină pandemie de coronavirus. Chiar dacă se află acasă, alături de familie, fosta vedetă din ”La Bloc” nu este deloc liniștită din cauza situației. Mai mult decât atât, a slăbit 12 kilograme în doar șase zile.
“Eu acum trec printr-un șoc posttraumatic. Cel mic a făcut o săptămână de viață, mai stau câteva zie să mă liniștescu puțin, după care neapărat vreau să intru pe terapie, a fost ceva care m-a bulversat complet. Nu doar la suflet, ci și la corp. În șase zile, din 21 de kilograme câte aveam în plus, s-au dus 12 kilograme, e un pic cam mult în șase zile”, a mărturisit Tily Niculae, potrivit Viva.
“Femeile care urmează să nască în perioada asta ar trebui să încerce să aibă liniște, să nu se mai uite la televizor. Cele care fac cezariană trebuie să înțeleagă că o operație de cezariană nu este un moft, ci o necesitate. În cazul meu însemna rupere de uter și cu toate astea chiar sunasem la medic să întreb dacă există posibilitatea de a naște acasă, natural. Nu a fost cazul”, a mai zis ea.
Bucurie imensă în familia lui Tily Niculae. Frumoasa actriță a născut un băiețel care a primit și nota 10. Artista a împărtășit bucuria cu prietenii virtuali și le-a arătat acestora prima imagine cu noul membru al familiei la sfârșitul lunii martie.
„L-am adus pe lume pe cel mai bun, pufos și dorit copil. De ziua soțului i-am facut cea mai mare bucurie. În urmă cu 10 ani mergeam la primărie să declarăm căsătorie, iar pentru noi, de acum încolo, această zi va avea triplă semnificație. Cel mai nou membru al familiei, Radu – Teodor al cărui nume simbolizează ‘Bucurie’ – ‘ Darul lui Dumnezeu’ s-a născut sanatos și voios. 3620 kg, 52 cm”, și-a început mesajul Tily Niculae.
Familia actriței a fost cu sufletul la gură, însă totul a mers bine. Tily a publicat un mesaj plin de emoție și pentru aceștia, mesaj în care le-a mulțumit tuturor pentru sprijin.
„Familia plânge într-una de fericire când facem video call-uri, dar știm cu toții că este doar un moment din viețile noaste când stăm despărțiți! În realitate suntem mai uniți și recunoscători, fiindcă ne avem unii pe ceilalți. Sofia este surioara pe care orice frățior și-ar fi dorit-o. Numai că ea este 100% surioara lui Radu. Fetița cu ochi albaștri care l-a dorit, pupat într-una atunci când era în burtică și i-a spus neîncetat: Te iubesc! Este acasă și plânge de emoții și neputință că nu îl poate ține în brațe. Dar, în curând:) ne vom drăgăli cu toții”, a continuat actrița.