Poliția Locală din București a efectuat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, o razie în rândul taximetriștilor din Centrul Istoric.
Taximetriștii din Centrul Istoric, amendați pentru că au refuzat curse sau au cerut mai mulți bani. În urma controlului, au fost aplicate 10 sancțiuni pentru că cei care au refuzat curse sau au propus prețuri mai mari decât cele stabilite de aparatele de taxat.
Potrivit sursei citate, ca măsuri complementare, polițiștii locali au reținut două autorizații de taxi, iar în alte trei cazuri urmează să fie sesizate autoritățile de autorizare din județul Ilfov, conform mediafax.ro.
„Acțiunea de vineri noapte face parte dintr-un set de măsuri care sunt aplicate in vederea descurajarii taximetristilor de a mai practica tarife preferențiale sau de a refuza curse, nereguli ce sunt aduse, zilnic, de către bucureșteni, în atenția D.G.P.L.C.M.B”, se mai arată în comunicatul Poliției Locale. Unde suni cand taximetristii iti refuza cursa sau negociaza pretul cu tine