Tânără acrobată rănită grav după ce a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol, la Hunedoara

Publicat: 17 nov. 2019, 10:20 Autor: Simona General
Tânără acrobată rănită grav după ce a căzut de la înălțime în timpul unui spectacol, la Hunedoara

Este vorba despre o acrobată de la un circ din Budapesta, în vârstă de 19 ani.

Tânără acrobată rănită grav. Potrivit ISU Hunedoara, incidentul s-a produs sâmbătă, în orașul Hunedoara, în timpul unui spectacol de circ.

Tânăra în vârstă de 19 ani a fost rănită după ce a căzut de la înălțime, în timpul unui număr de acrobație, fiind preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Municipal Hunedoara, Bende Barna Gavril, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în urma căderii tânăra are mai multe fracturi.

„Într-adevăr, este o tânără acrobată de la circ, care este internată în Secția de Ortopedie a ATI, în Spitalul din Hunedoara. Are un politraumatism, prin cădere de la înălțime, cu multiple fracturi, și de călcâi, gambă, de bazin și ambele mâini fracturate. Se va decide luni dimineață dacă e cazul de vreo intervenție chirurgicală”, a declarat reprezentantul spitalului.

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, Bogdan Nițu, în acest caz s-a deschis un dosar de vătămare corporală din culpă și se fac cercetări sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Publicat: 17 nov. 2019, 10:20 Autor: Simona General
Pe aceeași temă
×