Sofia Vicoveanca, despre regulile de la care nu se abate niciodată! La 82 de ani, artista este într-o formă de invidiat

Publicat: 10 iul. 2024, 18:22 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Sofia Vicoveanca a dezvăluit în cadrul unui interviu recent cum reuşeşte să se menţină în formă la vârsta de 82 de ani. Artista urcă în continuare pe scenă, vara aceasta are agenda plină de spectacole, dar chiar şi aşa nu se plânge de programul prea încărcat. Din contră este fericită că îşi poate încânta fanii cu vocea sa de care are mare grijă. Iată de la ce reguli nu se abate niciodată celebra artistă.

Sofia Vicoveanca mărturiseşte că vara aceasta nu are programată nicio vacanţă. Atât ea, cât şi fiul ei, au agenda plină.

„Deocamdată, litoralul nu îl am în program, dar am de cântat, pe la petreceri, nunți, pe la unele întâlniri, am destule spectacole, sunt toată ziua pe tren. În alți ani, am mai fost cu fiul meu în vacanțe exotice, dar, de data asta, nu ajungem, el lucrează în televiziune, are mult de muncă, iar eu am de onorat contractele muzicale, sunt cu alte treburi. Cânt, mă ține vocea, nu fac playback, n-am făcut niciodată, ca alții, poate cu mult mai tineri!”, a declarat artista pentru click.ro.

Sofia Vicoveanca, despre regulile de la care nu se abate niciodată

Sofia Vicoveanca a dezvăluit ce alimente a exclus din meniul său zilnic: „Eu cu recele nu prea mă împac, pentru că am de cântat, mai mănânc, da, câte o înghețată, mai poftesc și eu, dar o topesc înainte, căci mi-e teamă să nu îmi stric vocea. Mă feresc de soare, îmi pun o pălărie cu boruri mai largi, nu ies la orele când e foarte cald, îmi pun și ochelari de soare, haine lejere.

Mai am și alte trucuri, dar nu dau sfaturi, că poate la mine funcționează, însă, nu și la alții. Oricum, trebuie o hidratare bună, să bem apă, dar, tot așa, nu o beau foarte rece, ca să nu răgușesc”, spune artista.

La cei 82 de ani, artista se poate lăuda cu un ten impecabil. Susține însă că nu face eforturi majore, nu folosește creme scumpe și nici de operaţiile estetice nu vrea să audă.

„Eu am un ten foarte uscat, dar asta nu înseamnă că nu am grijă de el. Dar, nu folosesc ceva scump. Mi-am dat seama că mai bine mănânci fructele, decât să le pui felii pe ten, nu văd rostul, așa cum fac alte femei.

Dacă le faci salată și le mănânci, e mai bine, te și vitaminizezi, așa că tot corpul are de câștigat. Cel puțin, eu așa procedez. Și nici operații estetice n-am, Doamne ferește, nu-mi trebuie! Totul pornește din interior. Mergem înainte, la anii pe care îi am eu zic bogdaproste și îi mulțumesc lui Dumnezeu că încă mă ține bine!”, a mai mărturisit Sofia Vicoveanca pentru sursa citată.

 

Sursă foto: social media

Publicat: 10 iul. 2024, 18:22 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×