Astrologul Roxana Lușneac a analizat harta Simonei Gherghe și a întocmit astrograma sa personalizată.
Simona Gherghe ne-a oferit surpriza cea mare, la finele lui 2018, când a anunțat că este însărcinată pentru a doua oară. Deși se afla în cea mai frumoasă perioadă a vieții ei, astrele indică faptul că prezentatoare va avea un an de încercări, în 2019.
„Simona Gherghe va avea un an plin de încercări, în 2019 și o bună perioadă din 2020. Prezentatoarea tv are ascendentul în Săgetator, ceea ce o face să fie o persoană foarte muncitoare, idealistă, perseverentă, ba chiar perfecționistă. Semnul Balanței, prezent în astrograma sa, îi dau faimă, eleganță și independență, iar gândirea în Gemeni o ajută să fie un bun comunicator. Aceste elemente stau la baza carierei sale de succes. O altă calitate a sa este aceea că își alege anturajul cu mare grijă, iar prieteni îi devin doar cei care corespund principiilor sale de viață.
Simona Gherghe găsește la partenerul de viață atât înțelegere, cât și o gândire clară și o susținere mare. Surprinzător este faptul că partenerul ei este acolo dintr-o viață anterioară, iar în această nouă trăire cei doi trebuie să învețe împreună lecții noi. Spre deosebire de alte cupluri, pentru că ei împărtășesc acest trecut sufletesc, lor le-a fost ușor să se conecteze empatic și să rezoneze din punct de vedere al sentimentelor și a comunicării.
În trecut, în preajma vârstei de 28-30 de ani, Simona Gherghe a avut experiențe neplăcute pe plan sentimental. Acest lucru se întâmpla pentru că ea acționa mereu după un anumit tipar și făcând aceleași greșeli. Totul s-a schimbat după ce și-a cunoscut sortitul, respectiv actualul partener.
Perioada prin care ea trece încă din 2016 se va încheia curând, în mai 2019. Începând de atunci însă, vor avea loc mișcări pe harta sa. Astfel, se anunță plecarea veselului Mercur și venirea Nodului Sud, respectiv a lucrurilor rămase restante din trecut.
El va zăbovi aici încă un an, adică până în 2020. Acest an, respectiv perioada mai 2019 – iunie 2020, va fi unul cu nenumărate încercări pentru Simona Gherghe. Prezentatoare tv va fi nevoită să facă o pauză, să își întrerupă activitatea sau să își ia concediu. Totodată, există riscul ca ea să aibă de-a face cu o perioadă de stres mental destul de mare care o va afecta direct. Poate să fie vorba de un conflict sau de o înșelare a așteptărilor, o distanțare de anumite persoane în care are mare încredere.
Totul poate să fie doar o criză de moment. Manageriată corect, cu înțelepciune și răbdare, există posibilitate ca această criză să fie depășită cu bine și fără să întregistreze pierderi mari”, spune astrologul Roxana Lușneac.
Preziviunile pentru Simona Gherghe, pentru anul 2019, au fost realizate de astrolog Roxana Lusneac, specialist în Horoscop Vedic (horoscop indian, obținut prin analizarea a 12 hărți astrale).
De-a lungul timpului, Roxana Lușneac a realizat horoscopul personal și pentru alte personalități, iar previziunile sale s-au adeverit. În 2014, ea a anunțat că Simona Halep va ajunge numărul 1 mondial sau că Andra va avea încă un copil, lucruri care deja s-au întâmplat. Totodată, ea a spus că Gigi Becali va ieși din închisoare și Cristi Borcea va rămâne cu Valentina Pelinel și vor avea 3 copii împreună.