Selly a dat cărțile pe față! Celebrul vlogger a recunoscut câți bani câștigă din YouTube

Publicat: 08 mart. 2021, 12:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Selly are parte de un succes răsunător, iar mulți dintre cei care îl urmăresc se întreabă câți bani câștigă celebrul vlogger. Deși nu îi place să vorbească despre acest lucru, tânărul a răspuns la curiozitatea fanilor săi pe pagina sa de Instagram.

Selly este fără doar și poate unul dintre cei mai apreciați și cunoscuți vloggeri din țara noastră. Tânărul a reușit să strângă o comunitate de aproape 3 milioane de oameni pe YouTube, cărora le aduce zâmbetul pe buze de fiecare dată.

Deși a fost mereu rezervat în ceea ce privește veniturile sale, Selly a hotărât să răspundă curiozităților internauților, iar una din întrebări a fost legată de câți bani câștigă pe lună.

„Variază mult de la lună la lună, am arătat în Academia de Vloggin câți bani se fac pe lună și pe an doar din monetizarea YouTube. Dar, orientativ așa, pot fi sub sau peste 10.000 de euro/ lună, în funcție de vizualizările din luna respectivă și perioada din an”, a explicat vloggerul.

Selly, despre planurile sale de viitor

”Visele mele nu sunt toate de ordin material. Într-adevăr, vreau să îmi cumpăr o casă, dar o să mai amân această achiziție pentru că momentan vreau să îmi investesc banii în alte proiecte. Plus că nu am găsit – în bugetul în care mă interesa pe mine – nicio proprietate care să îmi facă cu ochiul. Pur și simplu mi se pare că ori sacrificam zona, ori sacrificam confortul, ori sacrificam finisajele. Nu am găsit nicio opțiune perfectă.

Nu am această frică de a-mi îndeplini toate visele pentru că am foarte multe vise mari care nu au nicio treabă cu partea financiară. Eu mă gândesc foarte mult  – atunci când vorbim despre ce vise am  – la ce aș putea să construiesc, mă gândesc la ce proiecte aș putea să fac pentru mine să îmi cumpăr o casă sau să îmi cumpăr o mașină. Nu sunt neaparat vise, sunt dorințe, sunt cumva, daca vreți, rezultate ale unor vise împlinite. Nu mașina sau casa e obiectivul. Obiectivul este să faci ceva bun, este să creezi valoare, să creezi un business, un proiect care să funcționeze, ceva care să servească o nevoie a oamenilor. Și dacă reușești să faci lucrul acesta, vei fi recompensat și vei avea bani să îți cumperi ce îți dorești”, ne-a declarat Selly în cadrul unui interviu.

 

 

Sursă foto: Arhivă Ciao

Publicat: 08 mart. 2021, 12:30 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă