Sunt celebru, scoate-mă de-aici! Selly a rămas ”sechestrat” în timpul unei întâlniri plictisitoare, dar l-au salvat câteva telefoane

Publicat: 05 oct. 2020, 21:36 Autor: ileana.ghinea Vedete

Știi reclama aia cu textul care sună ceva de genul: „parcă nu ești tu când îți este foame”? Privind imaginile de mai jos, tare ne vine să spunem „Selly, parcă nu ești tu când ai fițe”.

Acum… atitudinea de „Rege Pă România” pe care o afișează vlogger-ul în videoclipurile pieselor de mare angajament este de ințeles, face parte din regie, dar ce te faci când aceasta este… „mutată” în realitate?

Paparazzi CIAO.RO l-au surprins zilele trecute pe vestitul vlogger în timp ce se „chinuia” să ia masa în oraș. Alături de el, ceva cunoștințe, nu neapărat prieteni… presupunem după atitudine. Și asta pentru că Selly a stat tot timpul numai cu ochii în telefon, cu degetele lipite de tastatură, oferindu-le interlocutorilor săi ignor total!

La un moment dat parcă a schițat un zâmbet, posibil să-și fi consumat norma de o glumă per întâlnire, apoi a revenit la atitudinea de: „sunt celebru, scoate-mă de aici!”.

Și, da, Selly este celebru! S-a chinuit ceva să ajungă aici și iată că a reușit!

„La 11 ani am postat primul meu vlog. Am visat tot timpul, dar nu m-am aşteptat niciodată să ajung aici. Pentru că atunci când m-am apucat de vlogging, nu reuşise nimeni de pe YouTube să ajungă la rezultatele astea. Cei mai buni YouTuberi aveau undeva pe la 400.000 de abonaţi, în nici un caz 2,4 milioane. Mulţi cred că e ca o joacă să te filmezi singur, dar trebuie să fii activ tot timpul. Sunt multe canale noi unde trebuie să pompezi constant şi content diferit.

Am pornit din dormitorul meu fără nicio posibilitate tehnică, încercând să spun nişte poveşti complexe şi să fac nişte lucruri ample şi am ajuns şapte ani mai târziu pe un platou cu aparatură profesională, lumini, macarale, o întreagă echipă de oameni, într-o atmosferă cu totul nouă. Totul este un vis devenit realitate. Consecvenţa, munca, punctualitatea şi strategia, dar şi un pic de noroc. Să nu crezi că odată ce ai atins succesul nu mai ai şanse să cazi!”, explica vlogger-ul la un moment dat.

Chiar și așa, ceilalți ce vină au?

Publicat: 05 oct. 2020, 21:36 Autor: ileana.ghinea Vedete
Pe aceeași temă