Rămăşiţele pământeşti ale Reginei-mamă Elena au fost reînhumate alături de cele ale fiului ei, Regele Mihai I, la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeş.
Regina-mamă Elena a fost reînhumată. Ceremoniile funerare prilejuite de reînhumarea Reginei-mamă Elena s-au încheiat sâmbătă, la ora 13.25.
Sicriul Reginei-mamă Elena a fost depus în Catedrala istorică Episcopală și Regală vineri, în jurul orei 16.00. Opt militari de la Batalionul 33 Vânători de Munte Posada din Curtea de Argeș au purtat sicriul din mașina cu care a fost adus din București în catedrală, apoi l-au așezat pe catafalc, cu crucea de lemn, stindardul Reginei-mamă și o coroană cu flori albe.
Sâmbătă, de la ora 12.00, a avut loc slujba de înmormântare, care a durat 50 de minute şi a fost oficiată de ÎPS Mitropolitul Nifon, ÎPS Mitropolitul Iosif, ÎPS Mitropolitul Varsanufie și ÎPS Mitropolitul Calinic.
La ceremonie au participat membri ai Familiei Regale, printre care principesa Margareta, Custodele Coroanei, şi soţul acesteia, principele Radu, dar şi fostul principe Nicolae al României, alături de soţie.
La ora 12.57, a pornit o procesiune militară și religioasă de la Catedrala istorică Episcopală și Regală la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală, militari ai brigăzii 30 Gardă purtând sicriul regal, crucea din lemn și coroana de flori.
Ceremonia îngropării în Pridvor, la care au participat doar membrii Familiei Regale române, a început la ora 13.10. Au fost trase 21 de focuri de armă, iar Muzica Militară a intonat Imnul Național (prima strofă și refrenul) și Imnul Regal (prima strofă și refrenul). La final, s-a auzit semnalul din trompetă „Stingerea”.
La final, Custodele Coroanei a ieşit din Catedrală cu stindardul Reginei-mamă împăturit și l-a dat în grijă Aghiotantului Regal. Stindardul va fi expus ulterior în Muzeul Regal de la Săvârșin.
În tot acest timp, publicul a avut acces atât în parcul Catedralei istorice, cât și pe platforma din fața Noii Catedrale.
Regina Elena a murit la Lausanne, pe 29 noiembrie 1982, timp în care România se afla sub dictatura comunistă. Ea a fost înmormântată la cimitirul Boix-de-Vaud din Lausanne.
Principesa Margareta, Custodele Coroanei Române, a dorit ca, în mod simbolic, „sicriul Reginei Elena să plece către Curtea de Argeș de la Palatul Elisabeta, locul pe care, la 30 decembrie 1947, Regina-Mamă și Regele Mihai au fost forțați să-l părăsească. Se închide astfel un cerc al istoriei, deschis dureros acum 71 de ani”, se arăta într-un comunicat remis MEDIAFAX de biroul de presă al Casei regale săptămâna aceasta.
Familia regală anunță doliu pentru zilele de 18, 19 și 20 octombrie.