Rapperul american Lil Reese, împușcat în gât, este în stare critică

Publicat: 12 nov. 2019, 10:51 Autor: Simona News 3

Artistul a fost internat de urgență, într-un spital din Chicago, Illinois.

Rapperul american Lil Reese a fost împușcat în gât, iar starea acestuia este critică, potrivit tmz.com. Potrivit poliției locale, incidentul a avut loc luni după amiază, la câteva zeci de kilometri de orașul Chicago.

Polițiștii au fost chemați la locul faptei, unde au găsit o mașină murdară de sânge proaspăt. Martorii le-au spus că cineva a scos din mașină o persoană rănită, care ulterior a fost identificată după ce polițiștii au sunat la spitalele din apropiere.

Rapperul american Lil Reese, împușcat în gât

Rapperul american Lil Reese, împușcat în gât

O anchetă a fost deschisă pentru a se stabili circumstanțele incidentului.

În vârstă de 26 de ani, pe numele real Tavares Taylor, Lil Reese este un rapper originar din Chicago care a debutat pe scena muzicală în anii 2010. Este cunoscut mai ales pentru colaborările cu rapperii Chief Keef și Fredo Santana. În 2012, Taylor a colaborat la single-ul lui Keef „I Don’t Like”, care a ajuns pe poziția a 73-a în Billboard Hot 100 și pe a 15-a în topul Hot Rap Songs.

Piesa „Traffic”, tot o colaborare cu Keef, a înregistrat peste 1,6 milioane de vizualizări pe YouTube.

Publicat: 12 nov. 2019, 10:51 Autor: Simona News 3
Pe aceeași temă