Primele imagini cu sicriul Cristinei Țopescu! Corpul neînsuflețit al jurnalistei a fost depus la capela cimitirului Bellu

Publicat: 15 ian. 2020, 12:12 Autor: Maria Apostol News

Toți cei care vor să-i aducă un ultim omagiu jurnalistei Cristina Ţopescu sunt așteptați după ora 14 la capela cimitirului Bellu. Acolo au început deja să vină foști colegi din televiziune, dar și o parte din familia ei. 

Christinel Ungar, mama vitregă a Cristinei Țopescu, a venit azi dimineață la cimitirul Bellu pentru a-și lua adio de la jurnalistă.

Printre colegii de televiziune care au venit să-și ia rămas bun se află și Andreea Berecleanu, care a adus o coroană pe care ”Cu dragoste, Andreea”.

Conform unui comunicat al TVR, ceremonia de incinerare va avea loc joi, la Crematoriul Vitan Bârzeşti.

Cristina Țopescu a murit, cel mai probabil, în somn, în urmă cu aproximativ două săptămâni, sunt concluziile preliminare ale anchetei, care încă nu a stabilit cauza morții. Legiștii așteaptă rezultatele analizelor toxicologice, însă polițiștii iau tot mai mult în calcul varianta unui deces din cauze naturale.

Jurnalista Cristina Țopescu a fost găsită duminică seară de polițiști în casa sa din orașul Otopeni.

În prezent, dosarul morții Cristinei Țopescu este investigat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov.

Publicat: 15 ian. 2020, 12:12 Autor: Maria Apostol News
Pe aceeași temă
×