Prima reacție a fostei soții a lui What’s Up, după ce și-ar fi agresat noua iubită: „Sunt șocată!”

Publicat: 10 dec. 2019, 09:59 Autor: Elena Vedete

Marius Marian Ivancea, cunoscut ca „What’s Up”, a fost dus la Secţia 17 de Poliţie din Capitală, luni seara, după ce a fost reclamat de iubita sa, Alice Badea, care a sunat la 112 şi a spus că bărbatul o agresează. What’s Up a devenit violent cu Alice Badea, iar aceasta s-a temut pentru viața ei și a sunat imediat la poliție.

Despre ieșirile violente ale lui What’s Up se știe de pe vremea când forma un cuplu cu fosta soție, de care a divorțat vara aceasta. Contactată telefonic la scurt timp după ce artistul a fost dus la poliție, Simina a rămas fără cuvinte pentru câteva secunde și a transmis că este alături de Alice Badea în această situație delicată.

“Sunt șocată! Din fericire, nu sunt implicată. Noi nu am mai vorbit de mult timp, eu am aflat de la voi de ceea ce s-a întâmplat. Sunt uimită de cele auzite, nu pot să comentez prea multe, pentru că nu știu ce s-a întâmplat exact. Dar ce pot să vă spun este că sunt alături de Alice”, a declatat Simina pentru CANCAN.RO.

What’s Up, plasat sub control judiciar

Iubita lui What`s Up nu ar fi depus plângere împotriva acestuia – în pofida scandalului care a degenerat -, însă, conform ultimelor informații obținute de CANCAN.RO,, împotriva lui What`s Up s-a dispus măsura controlului judiciar, fiind deschis un dosar penal pentru ultraj.

Măsura controlului judiciar poate fi luată de procuror, prin ordonanță, numai după audierea inculpatului în prezența avocatului ales ori numit din oficiu. Trebuie menționant că insulta, calomnia ori amenințarea săvârșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă contra unui funcționar public care îndeplinește o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 4 ani.

Citește și: What’s Up a fost reținut de Poliție după ce și-ar fi agresat iubita! Femeia a cerut ajutor la 112

 

Publicat: 10 dec. 2019, 09:59 Autor: Elena Vedete
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×