Pepe, probleme de sănătate! Artistul a fost nevoit să își anuleze un concert: ”N-am putut dormi toată noaptea”

Publicat: 29 aug. 2020, 10:21 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
Pepe, probleme de sănătate! Artistul a fost nevoit să își anuleze un concert: ”N-am putut dormi toată noaptea”

Pepe și-a îngrijorat fanii, după ce le-a povestit acestora pe rețelele de socializare faptul că este nevoit să își anuleze un concert. Artistul se pare că are câteva probleme de sănătate care îl împiedică să apară în fața publicului.

Pepe trece printr-o perioadă dificilă. Cântărețul le-a povestit fanilor că are câteva probleme de sănătate, iar din această cauză este nevoit să-și anuleze concertul.

Pepe are probleme de sănătate

Deși abia aștepta să ajungă din nou pe scenă, după o perioadă în care nu și-a mai putut bucura fanii cu muzica sa, iată că problemele de sănătate l-au oprit din nou.

Cântărețul a anunțat că evenimentul la care trebuia să participe seara trecută a fost anulat! Artistul a făcut anunțul pe pagina sa de Facebook, unde a explicat faptul că trece prin momente destul de grele, asta după ce s-a îmbolnăvit. Artistul are probleme cu gâtul și nu ar fi avut cum să meargă pe scenă în această situație.

”Am gâtul inflamat. N-am putut dormi toată noaptea că am tușit, abia înghit. Concertul de astăzi se va reprograma.”, a spus Pepe, care nu se afla deloc într-o stare bună.

Cântărețul a ținut să precizeze că nu s-a protejat în această perioadă și a dormit cu aerul condiționat deschis, a consumat și băuturi reci, iar din acest motiv acum durerile de gât nu-i dau pace și l-au determinat să renunțe la concertul mult așteptat.

Cum a făcut Pepe bani pe timp de pandemie

”Îmi cer scuze încă o dată, am dormit cu aerul condiționat deschis, am băut cu gheață”, a mai spus artistul.

”Trăiesc din aceleaşi lucruri din care trăiam şi înainte şi muzica este prioritate. Mai sunt ceva evenimente şi concerte programate, pe partea de casa de discuri doar ce am lansat o piesă nouă, cea cu Andra şi Connect-R care se bucură de un feedback extraordinar. Aş fi vrut să zic că a intrat pe radio dar nu e cazul. Şi mai sunt şi contractele de imagine care nu sunt tocmai puţine, mai ales pentru ce perioadă trăim. Nu este tocmai uşor dar încerc să fac ceea ce ştiu mai bine, să muncesc şi lucrurile funcţionează, cumva.

În altă ordine de idei, am redeschis şi grădinița ROSAMARIA în momentul în care am avut voie şi am pus la punct noile proceduri. Părinţii ne-au solicitat aceasta şi am reuşit să aducem repede la zi totul astfel încât să funcţioneze din nou.

Victoriei 100 a fost închiriat de două trei luni fiindcă, după ce că a trebuit să învăţ ce şi cum în materie de saloane de înfrumuseţare de la zero, ceea ce nu îmi doream neapărat, a venit pandemia şi au apărut foarte multe reguli noi. Am zis STOP, este prea mult şi am zis să îl vând sau să îl dau în chirie şi să îmi văd de ale mele că este mult mai bine aşa. În momentul de faţă este deschis cu un nou management, în chirie, până se va vinde. Ca preţ nu este deloc piperat mai ales că există cereri şi vedeţi că am scăzut destul de mult în ideea în care nu mai vreau cu înfrumuseţare, vopsele, coafuri, machiaje, vreau cu muzică. Apropo de preţ şi de cerere, există cineva care vrea să îl cumpere cu tot cu contractul de chirie”, ne-a povestit artistul.

Publicat: 29 aug. 2020, 10:21 Autor: Hermina Hagianu Arhiva
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă