Mihai Trăistariu se număra printre artiștii care stau “pe bară” în această perioadă de izolare. Asta pentru că momentan sunt interzise evenimentele mari, concertele, spectacolele sau festivalurile… ceea ce pentru cântăreți înseamnă gaură marela buget. Nu mulți însă recunosc acest aspect.
Mihai Trăistariu spune lucrurilor pe nume într-un interviu acordat în exclusivitate pentru CIAO.RO. Artistul recunoaște că i-au scăzut dramatic veniturile și își face calcule să vadă cum își achită ratele în lunile viitoare.
Are fiecare ban calculat, momentan câștigurile sale sunt minime și, cu toate acestea, artistul… scoate lunar din buzunar zeci de milioane ca să hrănească animalele pe care le-a luat de pe stradă. Și nu sunt puține la număr, ba din contra, sunt de ordinul zecilor. Mihai Trăistariu ne-a dezvăluit cum face față acestei perioade grele, cum arată o zi din viața lui acasă, dar și ce gânduri de viitor are.
Reporter: Ce faci, Mihai? Cum ești în această perioadă? Te-ai autoizolat acasă sau în altă parte? De cât timp stai în autoizolare?
Mihai Trăistariu: E destul de greu pentru toată lumea. Pentru noi, artiștii, și mai greu, pentru că se prevede o perioadă destul de neagră, având în vedere că adunările cu multe persoane vor fi vizate să nu prea fie lăsate și atunci trebuie să readaptez, să îmi găsesc alte priorități, să găsesc alte surse de venit. Destul de greu îmi este. Adică, atunci când te apuci de cântat și faci 20 de ani lucrul ăsta, te trezești într-o zi că ți se ia acest drept și nu știi ce să faci. Ești dezorientat. Totuși, norocul meu este că mai am o școală de muzică, mai produc de acolo câțiva bani. Acum o să am și niște apartamente pe care o să le dau pe chirie. Sper la vară să meargă măcar o lună din tot sezonul și să supraviețuiesc așa, pentru că pe partea de spectacole o să fie destul de subțire și mai am și niște rate la bănci. Nu e ușor deloc. Nu sunt traumatizat încă. Sunt un pic speriat și tot ce îmi doresc este să se deblocheze odată totul, ca să putem să ne reluăm viețile.
Reporter: Câte concerte ți s-au anulat în perioada aceasta și câte s-au amânat? Știu că tu aveai destul de multe spectacole…
Mihai Trăistariu: Bafta mea e că am prins 7 și 8 martie. Am avut 4 concerte în județul Timiș și s-au virat banii ulterior de către primărie. Am prins 4 primării de Mărțișor și de pe 9 martie, a doua zi, au început să se dea Ordonanțele și s-au blocat evenimentele.
Deci, am prins măcar 8 Martie. Mai aveam multe concerte. Aveam pe la Moinești – un Miss, un concurs. Aveam de Paște… nu mai spun; aveam vreo 7 concerte. Nu știu cum va fi luna mai, dar tot la fel va fi. Nici litoralul… Eu excelam. Eram unul dintre cei mai căutați artiști pe litoral, locuind în Constanța. Toate resort-urile, teatrele de vară și tot ce înseamnă restaurante, hoteluri care aveau turiști mă preferau cumva vara pentru că sunt de-al casei și locuind în Constanța le era ușor: nu-mi dădeau cazare, masă, transport. Și atunci mă înțelegeam cu ei la un preț mai mic și aveam aproape în fiecare seara 4, 5 resort-uri, hoteluri.
Și alergam de la una la alta … câte jumătate de oră colo, jumătate de oră colo. Deci vara la mine era arhiplină, ceea ce nu se întâmpla la alți artiști. Acum, tot ce îmi doresc e să am măcar pe jumătate sau, eu știu, să mai țină unii dintre ei – chiar dacă o să mai scadă din preț. Asta e toată dorința mea. Să nu se anuleze de tot. Să existe așa cum or exista. Într-adevăr, s-au anulat multe evenimente pe perioada asta. De amânat, unul singur s-a amânat – la Moinești. Nu știu când îl vor ține ei, dar să sperăm că nu o să fie tragic.
Reporter: Ce ai făcut cu Școala de Muzică? Ce fac profesorii, elevii? Predau cursuri online? Sau poate profesorii?
Mihai Trăistariu: După cum spuneam, școala de muzică – deși am vrut să o mai țin, în clipa în care a venit Ordonanța ca să nu mai facă nimeni nimic (doar alimantarele, benzinăriile și farmaciile), a trebuit să închidem și activitatea acolo, deși era doar un copil și un profesor la ore. Nu ar fi fost așa periculos. Dar ne-am conformat și am închis pe perioada asta. Sperăm că o să își revină totul la normal odată cu deblocarea și atunci o să revină și copiii la cursuri. Nu au prea preferat online, pentru că una e să stai față în față cu profesorul și una e să faci online. Dar, eu zic că într-o lună, două, va fi OK.
Reporter: Cum te descurci cu banii în această perioadă? Din ce câștigi? Îmi amintesc că îmi spuneai, în interviul anterior, că ai câteva apartamente închiriate la Mamaia…
Mihai Trăistariu: De-abia am preluat aceste apartamente, sunt 6 la număr. 8 am cu totul: 1 în oraș, 1 în Mamaia Nord, unde stau eu, și 6 tot în Mamaia Nord, la același etaj, ultimul etaj. Pe acelea vreau să le dau în chirie. Problema e ca anul acesta ar fi fost prima dată când le dau, deci vara asta ar fi fost prima vară, și încă nu am apucat. Ele sunt gata. Mai urmează să le mobilez puțin, sunt deja pe jumătate mobilate, și să sperăm că vara asta încep să le dau cumva. Nu știu dacă să le predau unei firme, să se ocupe, sau să mă ocup chiar eu. E mai greu să mă ocup eu, că nu am timp, dar nici nu știu cum va fi luna mai sau lunile mai și iunie, ca să îmi dau seama dacă am timp să mă ocup eu sau trebuie să deleg pe cineva. Alte surse de venit ar fi fost, deci, școala de muzică și concertele și apartamentele. Deci, trei surse de venit. Să sperăm că măcar una dintre ele mă va ține pe linia de plutire până își revine cumva economia.
Reporter: Ce faci o zi întreagă în casă? De dimineața până seara…
Mihai Trăistariu: Mi-am facut o rutină. Mă trezesc pe la 11 – 12 și asta pentru că stau noaptea târziu și mă uit la filme, citesc așa, până pe la 12 noaptea, tot felul de cărți – am multe cărți cumpărate (de dezvoltare personală , de succes, de fericire) și mă culc pe la 4-5. Mi-am dereglat puțin bioritmul, dar îmi place și starea asta, că e un fel de vacanță. Așa o percep. Vreau să o privesc ca pe o relaxare. Să nu mă încordez prea mult, să nu mă panichez și să nu disper. Citesc, mănânc puțin, ca să nu mă îngraș. Ce să zic? Privesc lucrurile pozitiv, postez pozitiv – deși am mai share-uit tâmpenii mai la începutul crizei și m-am oprit. Eram nervos pe apariția virusului și cum ne-a dat peste cap, dar m-am potolit și acum sunt destul de optimist. Oricum, se va termina și tragedia asta într-o zi, așa că na… cât durează… atâta durează.
Reporter: Ieși la cumpărături sau preferi să comanzi online?
Mihai Trăistariu: Ies la cumpărături odată la 2 zile, în jurul blocului. Am un supermarket și mai am o Asociație de animale unde trebuie hrăniți niște căței și mă duc la ei, tot așa, odată la 2 zile. Îi aprovizionez cu mâncărică, cu boabe, cu apă și ce mai au nevoie. Deci, am cumva drumul ăsta din 2 în 2 zile până la câini și cumpărături firești. În rest, absolut nimic altceva.
Reporter: Gătești? Dacă da, ce anume îți place să gătești…
Mihai Trăistariu: Nu prea gătesc. Adică mi-am mai făcut niște ochiuri, mi-am fiert niște lapte, mai încerc câte o mămăligă care nu iese bine niciodată – ba nu-i sărată, ba e prea moale. Dar, na! Mai cumpăr mâncare gătită, uneori sau mai fac cartofi copți – ăștia știu să îi fac, sau cartofi prăjiți. În rest, îmi cumpăr eu brânză, smântână. Eu, fiind vegetarian, nu prea trebuie să frig, nu fac fripturi și așa ceva. Deci, mă mulțumesc cu puțin… iaurturi, fructe…
Reporter: Faci sport? Ce activități ai în casă?
Mihai Trăistariu: Făceam sală. Eu am fost un sportiv, așa, de felul meu. Și mașinile sunt sport. Am avut 3 mașini toată viața… și asta ultima tot sport, decapotabilă, și atunci sunt un gen de sportiv. Așa, mai pentru sănătatea mea. Dar nu mai fac de 1 an, pentru că am căzut pe gheață, mi-am rupt mâna și nu am vrut să mi-o pun în ghips, pentru că concuram la Eurovision anul trecut în primăvară și am preferat să nu. Și am făcut o prostie, pentru că nu mi s-a lipit și mă doare și acum… Bine, s-a lipit, dar mai am mici dureri și nu mai fac sală din cauza asta, ca să nu stric mai tare. Deci, m-am oprit de 1 an cu sala, așa că sport nu mai fac. Dar merg înainte cu dieta sănătoasă si vegetariană.
Reporter: Cum te întreții? (ten, corp, păr…?)
Mihai Trăistariu: Am rugat-o pe managera mea să mă tundă. Altceva nu fac. Pur și simplu stau, aștept. Bine, mi-am tăiat unghiile. Deci, mici cosmetizări ale corpului meu, care sunt musai, necesare. Cele strict necesare. Într-adevăr eu, ca să mă mențin așa, mai tânăr, mai în formă, mai făceam câte un tratament facial, uneori când era, la saloane. Dar acum, nemaifiind, am renunțat. Sau mai mergeam la pensat. Acum am renunțat la ele, că nu sunt nici prea stufos la sprâncene, deci pur și simplu merg înainte așa … Doar mă bărbieresc, deci lucrurile minimale.
Reporter: Ești un artist extrem de sufletist și, de ani buni, hrănești și îngrijești animalele străzii. Ai la adăpost câțiva zeci de căței… și alte câteva pisici… cum îi hrănești în această perioadă? Cum procedezi?
Mihai Trăistariu: De pisicii din casă, 8 la număr, mă ocup. Acum trebuie să le fac și un vaccin. L-am luat. Le cumpăr mâcarea cea mai bună și îi cocoloșesc de atenție și îmbrățișări. Iar pentru cățeii de la Asociație, cum spuneam, fac la 2 zile un drum și îi aprovizionez. Oricum, mai sunt acolo niște voluntari care se ocupă, dar ca să am motiv să ies din casă, să nu înnebunesc, mă duc și eu până acolo. Deși nu mergeam atât de des – recunosc! Pentru că nu aveam timp. Acum, având și timp și chef de a ieși din casă, mă duc la 2 zile cu adeverința atașată, la Asociația de căței. Îi hrănesc, îi mai mângâi, mai vorbesc cu ei, ca să am o activitate.
Reporter: Ce ai descoperit la tine în această perioadă de izolare?
Mihai Trăistariu: Recunosc cinstit că mă redescopăr. M-am calmat așa mult. Adică criza asta mă pune pe gânduri, că lucrurile pot fi mai fioroase decât îți imaginezi, că pot să te dea peste cap, că pot să schimbe cursul lucrurilor așa cum îl vedeai și îl visai tu. Că nu toate lucrurile gândite și calculate pe hârtie îți ies așa, matematic.
Mai apare câte un virus d-ăsta de distruge tot drumul și trebuie să o iei pe altă cărare. Și, da, mă tot gândesc ce să mai fac, să mai produc un leu. Mă enervează chestia asta, că nu suport ideea de bani, dar chiar trebuie. Că am o rată la bancă și nu e mică. Și trebuie să produc bani ca să mă pot descurca. Așa mai am pentru câteva luni, până prin toamnă. Dar, trebuie să ajung în toamnă să fi produs deja ceva bani, ca să susțin toate ratele și să trăiesc OK. Deci asta mă pune pe gânduri și mă face să mă gândesc la tot felul de business-uri online sau alte lucruri care să producă bani. Nu doar cântatul. Ceea ce nu este un lucru rău. Până la urmă, cu toții putem face mai multe lucruri ca să supraviețuim.
Reporter: Cum te protejezi în această perioadă?
Mihai Trăistariu: Mai mult îi protejez pe alții, nu neapărat pe mine. Nu iau contact cu nimeni. Chiar și în drumul spre câini mă duc de acasă până la căței, unde nu e nimeni. De obicei nu e nimeni acolo și atunci mă întâlnesc doar cu câinii. Deci, nu există vreun risc de contaminare. Eu nu sunt speriat de virus.
Mă informez mult din presa internațională și am citit că sunt țări care nu au adoptat măsurile astea drastice și că, până la urmă, mai mulți oameni mor de gripa normală decât de Corona. Și asta m-a liniștit. Iar pe tineri nu prea îi afectează și atunci nu mă simt așa vizat. Nu sunt speriat de bombe. Nu port mască, de exemplu. Dar, am înțeles că poți să îi protejezi pe ceilalți. Am și un prieten care a avut. E din străinătate și a avut Corona și nu a simțit absolut nimic. A zis că nici măcar o tuse sau temperatură… și i-a și trecut. Deci, poate fi total asimptomatic la cei tineri și de aia nici nu intru în panică și nu fac caz de așa ceva. Dar asta nu înseamnă că nu respect regulile și protejez bătrânii din jurul meu – care pot fi afectați. Sau oamenii bolnavi… Deci nu sunt un panicat și chiar nu, ca să zic așa, în ghilimele, nu dau doi lei pe corona.
Reporter: Fratele tău, Vasile, ce face? El locuiește la Piatra Neamț…
Mihai Trăistariu: Frate-miu e bine. Nici el nu e speriat. Cred că noi ne-am născut așa, cu starea optimistă. El se duce la biserică și spune toată ziua surorii noastre, și mie, și celuilalt frate (noi suntem 4), că el a vorbit cu Sfânta Ana la mănăstire și că va fi totul OK. Și dacă te rogi la Sfânta Ana. Nu știu de unde i-a apărut Sf. Ana asta de 2 luni, că până acum era cu Sf. Silvan, într-o zi era cu nu știu care părintele Iustin; el tot are din an în an pe câte cineva. Și acum a zis că Sf. Ana ne protejează și dacă ne rugăm la ea nu pățim nimic. Și el se roagă zilnic și nu are nicio treabă. Iese când este de ieșit, se duce la mănăstire sau unde are treabă. Nu știu cum iese, numai el știe. Nici nu l-am întrebat, că e în Piatra Neamț. Cert este că e protejat de Dumnezeu.
Reporter: Care va fi primul lucru pe care îl vei face când vei putea ieși din casă… sau unde te duci?
Mihai Trăistariu: Simt nevoia să ies și, atunci când se va putea, plec din țară puțin. Aveam antamată o tabără cu elevii mei în Grecia, de pe 29 iunie până pe 3 iulie, la mare pe Insula Thassos – ce frumos! Am fost și anul trecut și aș vrea să pot să o fac. Pentru că simt nevoia să stau, să mă plimb în natură, să văd oameni – deci exact nevoia aia de socializare o simt. Simt nevoia de contact, de plimbare, de mâncat la terase, de mâncat mâncare bună, de respirat aer curat. Deci, primul lucru pe care îl fac când ies din blocarea asta e să fug într-o vacanță undeva. Undeva să nu fie aici, acasă, în Constanța. Că eu sunt oricum la mare și sunt într-o vacanță permanentă, dar m-am săturat, vreau în altă parte!
Foto: Arhivă personală