Mihai Trăistariu: ”Surpriza vieții mele, am aflat că am un fiu”

Publicat: 03 feb. 2020, 08:38 Autor: Andreea Voicu Vedete

Mihai Trăistariu este, cu adevărat, un artist care se încrede foarte mult în propriile sale forțe și, mai mult decât atât, se dedică cariere artistice.

Cântărețul care a participat de atâtea ori la Eurovision a făcut, totuși, o mărturisire care a șocat opinia publică, cu referire la viața sa personală.

Mihai Trăistariu a mărturisit că ”ar avea un fiu”, iar mama copilului ”i-a pus” numele Mihăiță. Evident, totul în spirit de glumă, așa că nu vă alarmați!

„În seara asta … surpriza vieții mele.
Am aflat că am un fiu.
Iar nebuna de maică-sa i-a dat numele Mihăiță … ca să nu mă uite!”, a scris Mihai Trăistariu, în dreptul postării.

Interviul în care Mihai Trăistariu a rupt tăcerea

Mihai Trăistariu: „Am fost în depresie. Tâmpenia cu chiloții m-a ajutat”

Reporter: În viață, ai mai avut momente în care ai fost în depresie? Dacă da, cum te-ai tratat? Ai apelat la un psiholog?

Mihai Trăistariu: Am avut senzația, la un moment dat, că am depresie pentru că aveam niște suferințe așa interioare, nu mă mai regăseam, acum vreo 5-6 ani și am căutat despre ele pe net și atunci am și descoperit cuvântul depresie, nu eram la zi cu noțiunea de depresie. Am văzut că Andreea Raicu a avut depresie, sau Andreea Marin, Gyuri Pascu  – Dumnezeu să-l ierte – , citeam despre ei, despre artiști care au intrat în depresie, sau Michael Jackson care a început să ia pastile după care a și murit, sau Whitney Houston care la fel din lipsa succesului a început să se drogheze și după aceea a pierdut chiar tot succesul sau chiar și Mădălina Manole care, din depresia asta a ei și la fel de faptul că nu era chemată… S-a și plâns la un moment dat că e chemată o dată pe an să vorbească de copil, nicidecum să cânte sau să vorbească de partea artistică, de ce mai lansează, și era foarte indignată că a uitat-o lumea în halul ăsta. Ea, care umplea stadioane.. a ajuns să o cheme o dată pe an la tv și să o întrebe ce mai face bebelușul, cu cine mai stă, cu mami, cu tăti, cine se ocupă de el. Era revoltată și intrase în depresie și după aceea și-a luat și viața. Sau Mălina Olinescu să nu mai spunem… cu care mă și întâlnisem cu un an înainte de a se sinucide și care, la fel, era într-o depresie că nu o cheamă nimeni nicăieri, că a uitat cine e și apoi s-a aruncat de la etajul 6. Artiștii suferă dacă sunt uitați și nu mai sunt chemați.

Trăistariu s-a tratat singur de depresie

Eu pățisem același lucru, dar uite că tâmpenia cu chiloții pe care unii nu o înțeleg și e adevărat, eu n-am ce să le zic că le dau dreptate, ar trebui să mă înteleagă oamenii că de frica de a dispărea din showbiz am făcut tâmpenii și uite că am făcut bine. Ei trebuie să mă înteleagă pentru că în felul ăsta au vorbit despre mine și nu m-au uitat. Că au zis “uite, nebunul de Trăistariu ce a făcut”. Și-n felul ăsta am revenit în atenția lor și n-am dispărut. Și eu am fost mai mulțumit așa să vorbească așa decât deloc. Decât să zică “cine e ăla, care e că nu mai știu”. Eu am colegi de breaslă – nu vreau să dau nume, din anii 2000  – care nu mai fac nimic și-au schimbat meseria sau au plecat din țară și nu-i mai interesează. E păcat. Da, am avut un gen de depresie acum 5-6 ani când nu mă mai regăseam, îmi descărcăm de pe net chiar așa capitolul “depresia” să văd și eu ce înseamnă. Medicamente n-am luat, la psiholog n-am fost, mi-am trat-o singur citind foarte mult despre ea și am văzut că trebuie să ieși cu prietenii, să-ți găsești rostul în viață, am început să citesc multe cărți de atunci, de dezvoltare personală, să mă reconstruiesc la loc, sufletește, și, în final, mi-am găsit multe activități: școala de muzică, festivaluri, concursuri, concerte, mi-am luat manageră, mi-am dat seama că nu pot să mă ocup eu și am atâtea de făcut încât nu mai am timp să mă gândesc că n-am viață artistică sau viață personală, pur și simplu merg înainte cu tot ce se întâmplă, ca un talmeș-balmeș… și am scăpat de orice gânduri negative. Gândesc numai pozitiv și merg înainte.

Publicat: 03 feb. 2020, 08:38 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă