Oana Roman și soțul ei, Marius Elisei, se înțeleg mai bine ca niciodată! Vedeta recunoaște că această perioadă de izolare i-a apropiat mai mult!
Oana Roman se află în izolare de mai bine de o lună. Vedeta ne-a dezvăluit, într-un interviu exclusiv pentru CIAO.ro cum decurge o zi din viața ei acasă, ce activități are cu fetița ei, cum s-a văzut nevoită să învețe să se vopsească singură sau să-și facă manichiura, cum se descurcă cu banii, dar și cât de bine s-a închegat relația cu soțul ei, Marius Elisei. În urmă cu câteva luni, cei doi se despărțise și anunțase că divorțează. Iată că, această izolare i-a apropiat mai mult.
Reporter: Ce faci, Oana? De cât timp ești în autoizolare?
Oana Roman: Sunt în izolare din data de 12 martie, așadar am mai bine de o lună de când stăm în casă. N-am ieșit decât la cumpăraturi o dată să iau rețeta mamei și să iau pensia și am mai ieșit o dată să iau încă o rețetă și, în rest, am stat numai în casă. Ahh, și într-o zi am fost invitată la o emisiune și m-am dus că am găsit și eu motiv să ies din casă că e foarte greu să stai închis așa de mult timp, mai ales pentru un om foarte activ cum sunt eu.
Reporter: Cum arată o zi pentru tine? Cu ce-ți ocupi timpul?
Oana Roman: Zilele… cum să arate? Nu arată neapărat la fel. Dimineața mă trezesc, beau o cafea… dacă e frumos afară, stau în curte și îmi beau cafeaua în curte. Apoi, în funcție de ce ocupații mai găsim: dacă e cald afară stăm în curte pentru că avem o curte foarte, foarte mare, avem și un solar, mai săpăm, mai plantăm, mai măturăm, mai curățăm, mai vopsim, mai facem treburi prin curte. Dacă nu, prin casă evident, curățenie. Mai citesc, mă uit la filme, fac exerciții, mai lucrez online un minimum așa… pentru câțiva clienți sau pentru diverse mici afaceri pe care vreau să le ajut. M-am oferit pro bono să ajut diverse companii care altfel nu ar putea să supraviețuiască și care au ceva activitate acum, cum ar fi anumite restaurante care livrează sau anumite firme care au diverse activități și încerc să îi ajut. Mai contribui și la campanii umanitare. M-am implicat și în campania lui Ștefan Mandachi cu un client de-al meu, așadar mai fac treabă și pe online. Mai postez pe instagram – pe care încerc să mi-l cresc cât pot de mult, mai fac live-uri pentru publicul meu, cu cei care mă urmăresc pe facebook și pe instagram.
Reporter: Ce activități ai în casă cu fiica ta?
Oana Roman: Cu Iza facem lecții, ea încă nu este la școală, dar urmează să înceapă școala în toamnă și avem multe cărți cu fișe. Fac fișe – cu ea – de matematică, de învățat să scrie cifre, de învățat să facă adunări, de scris alfabetul. Facem împreună activități din acestea, mai colorăm împreună, ne mai uităm la câte un desen animat. Iza este pasionată și face tot felul de coliere, de brățări și eu o mai ajut. Încercăm să ne găsim activități împreună cât de mult putem.
Reporter: Gătești? Sau mai mult Marius?
Oana Roman: Să știi că de când a început izolarea asta am început și eu să gătesc, deși nu este o activitate care să îmi placă neapărat foarte tare, dar nu puteam să îl las pe Marius să gătească el nonstop. Și atunci gătesc și eu cât de des pot și uneori gătim împreună, alteori doar eu, alteori doar el, mai facem câte un grătar în curte. Dar am început să mă implic și eu în zona asta de bucătărie și chiar câteva chestii mi-au ieșit destul de bine.
Reporter: Apropo, ce și cum mănânci acum? Mai ții dietă? Poți? Te cântărești zilnic?
Oana Roman: Încerc, evident, să continui cu dieta. Mănânc la fel ca înainte, adică puțin, și încerc să nu mănânc paste, să nu mănânc pâine prea multă, să nu mănânc dulciuri. Mi-am găsit niște dulciuri fără zahăr foarte bune pe care mi le-am comandat, inclusiv dulcețuri și tot felul de chestii care îi sunt bune și mamei pentru că ea are diabet. Nu m-am îngrășat deloc, ba dimpotrivă am slăbit 3 kilograme de când stau în izolare. Așa că, deocamdată stau bine. Sufăr însă că nu pot să mă duc să îmi fac procedurile de care devenisem dependentă. De abia aștept să se deschidă clinicile ca să pot să mă duc să încep din nou să fac procedurile (de slăbire și remodelare corporală – n.r.)
Reporter: Poți să dezvălui, pentru cititoarele CIAO.ro, câteva rețete delicioase, de făcut rapid?
Oana Roman: Prea multe rețete… eu, sincer, nu știu să vă povestesc. Fac o salată foarte bună de andive, de exemplu, care este foarte ușor de făcut. Se taie bucățele 4-5 andive, se face un sos din maioneză, cu muștar cu bobițe, muștar clasic, combinat cu lămâie și un pic de ulei de măsline. Este un sos foarte bun care se pune peste andive. Se mai adaugă o cutie de porumb dulce și, după caz, poți să pui și ton. Dacă nu, poți să faci salata doar cu andive și porumb, fără ton.
Reporter: Sport faci în casă?
Oana Roman: Sport fac atât cât pot pentru că eu nu am voie – din cauza operației pe care o am – să fac foarte multe mișcări. Dar urc și cobor scările. Și toată curățenia pe care o fac o dată la 2 zile este cât un sport destul de serios (râde – n.r.). Merg prin curte destul de mult, încerc să mă mișc cât de mult pot în perioada asta.
Reporter: Cum te întreții în această perioadă (ten, corp, păr…)?
Oana Roman: Pentru întreținerea mea a trebuit să învăț să fac totul singură pentru că da, nu știam nici să îmi fac manichiura, nici pediuchiura, nici să mă vopsesc singură. Nu am avut niciodată nevoie, recunosc… am fost la salon toată viața mea. Acum a trebuit să mă vopsesc, dar aici m-a ajutat Marius. Laurent Tourette mi-a spus ce culoare, ce vopsea să îmi cumpăr, Marius mi-a întins-o pe păr, eu m-am spălat și m-am coafat. Mi-am cumpărat un kit de ojă semipermanentă, cu lampă, cu oje, cu tot ce trebuie, mi-am făcut și manichiura. Mi-am făcut și pediuchiura, norocul meu este că am o pediuchiură foarte ușoară și n-am probleme deloc și atunci am putut să mi-o fac cât de cât singură. Și, în rest, mi-am luat măști, îmi pun mască pe față o dată la 2-3 zile. Iza vrea să mă machieze pentru că a descoperit că a învățat să machieze și în fiecare zi vrea să mă machieze și o las. Am pus niste filmulețe pe instastory care au avut foarte mare succes pentru că, realmente, m-a machiat foarte bine.
Reporter: Această perioadă de izolare a schimbat cu ceva relația dintre tine și soțul tău? V-ați apropiat mai mult, ați “uitat” de divergențe, de discuții, sau din contra?
Oana Roman: Să știi că este o perioadă în care, culmea, ne-am apropiat mult. Este o perioadă în care ne-am certat foarte puțin, mult mai puțin decât ne certam înainte. Și, per total, toată această perioadă în care am stat împreună –lucru care nu mi s-a întâmplat de foarte mult timp – a fost, și este, de bun augur din punct de vedere al relației noastre personale. Și Doamne ajută să o ținem tot așa de acum încolo. Chiar pot spune că, din punctul ăsta de vedere, izolarea a fost un lucru bun pentru noi și este un lucru bun pentru noi pentru că suntem ok. Suntem chiar ok! Doamne ajută!
Reporter: Cum i-ai explicat Isabelei că nu poate ieși din casă în această perioadă? Ce i-ai spus?
Oana Roman: Izabela este mare, are aproape 7 ani. A înțeles exact că este o boală periculoasă care se ia foarte ușor, care se numește Coronavirus, și că nu avem voie să ieșim din casă, nu avem voie să intrăm în contact cu lumea, tocmai ca să ne ferim și să avem grijă de noi, să nu ne îmbolnăvim. A înțeles perfect lucrurile. N-a făcut nicio “criză” că nu mai poate, dar îmi zice foarte des că îi este dor de grădiniță, că abia așteaptă să se vadă cu colegii ei. Evident că și ea se plictisește la un moment dat, dar este un copil extrem, extrem de cuminte și de înțelegător. Îi mulțumim lui Dumnezeu în fiecare zi și în fiecare moment pentru că ne-a dat așa o minune de copil!
Reporter: Ieși la cumpărături sau preferi să comanzi online? Atunci când ieși din casă cum te protejezi?
Oana Roman: Pentru cumpărăturile mari, să spunem așa, mergem la supermarket cam o dată la 10 zile când cumpăram un coș mare cu de toate. Am constatat că produsele s-au scumpit foarte mult, cred că aproape s-au dublat. În rest, anumite alte lucruri le comandăm și online. Dar pentru cumpărăturile serioase, cam la 10 zile mergem la un supermarket mare și cumpărăm cam tot ce ne trebuie. Cum ne protejăm? Avem mască, avem mănuși, avem acasă tot felul de dezinfectanți pentru că am o clientă care cu asta se ocupă, vinde dezinfectanți de foarte bună calitate. Și înainte să înceapă nebunia asta chiar mi-am luat de la ea un stoc cu dezinfectanți de toate felurile.
Reporter: Cum te descurci cu banii în această perioadă?
Oana Roman: Cu banii… ce să zic… e complicat pentru că eu nu mai am clienți care funcționează. Unul din clienții mei și-a reorientat activitatea și, mă rog, o să reîncepem să colaborăm un pic, dar evident că nu mai sunt aceiași bani ca înainte. Mai aveam niște bani… încep să se ducă… și tot îmi caut divese colaborări din care cât de cât să reușesc să câștigăm niște bani încât să putem să supraviețuim în această perioadă. Marius nu poate lucra deloc pentru că el era șofer la o companie de ridesharing și, practic, activitatea lor acum s-a stopat… și-mi este și frică să îl las să meargă, să fiu sinceră. Iar eu încerc să mă reorientez cât pot de mult, să lucrez online să mai caștig cât pot din zona asta, dar evident că este complicat. Mama are pensie, ne mai ajutăm și cu asta. Știu că toată lumea a titrat că Oana Roman a dat faliment și trăiește din pensia mamei. Nu, nu trăiesc doar din pensia mamei, mai aveam și eu niște bani puși deoparte. Nu foarte mulți, dar aveam. Mai iau câte un ban de ici-colo, dar cu siguranță veniturile nu sunt aceleași.
Reporter: Mama ta ce face? Cum este? Locuiește cu tine sau singură? Sora ta?
Oana Roman: Mama este la mine, după cum am explicat și am spus. Practic noi ne-am mutat în această casă tocmai pentru că am luat-o la noi din vară. Nu aveam loc în apartament, acum avem o casă mare. Din punctul ăsta de vedere suntem foarte bine, fiecare are spațiul lui și este ok. Nici ea nu a ieșit din casă de o lună și jumătate și nu iese decât în curte. Duminică este ziua ei (19 aprilie), împlinește și ea 80 de ani. Din păcate îmbătrânește, dar atâta timp cât este ok… noi suntem lângă ea… și Doamne ajută să fie sănătoasă, că asta este cel mai important.
Reporter: De tatăl tău, Petre Roman, mai știi ceva? Ați mai vorbit? Este bine?
Oana Roman: Da, am vorbit cu tata doar la telefon pentru că de văzut chiar nu putem să ne vedem în perioada asta. Este ok și el, este acasă. Ce să facem? facem și noi ce putem. Dar am tot vorbit cu el. Tot eram îngrijorată pentru că eu știu că el nu prea are stare să stea în casă. L-am rugat foarte frumos să aibă mare grijă și să stea acasă.
Reporter: Ce planuri aveai de Paște? Ce preparate pregătești?
Oana Roman: Nu aveam nici un plan de Paște neaparat stabilit. De obicei noi mergeam la biserică, făceam masa în familie, apoi mergeam în vizită pe la foarte mulți prieteni, la nași, și așa mai departe. Îți dai seama că lucrurile astea, în momentul ăsta, nu le putem face. Probabil că o sa facem de mâncare și o să stăm acasă, altceva nu avem de făcut.
Reporter: Care va fi primul lucru pe care-l vei face după ce se termină perioada de izolare?
Oana Roman: Primul lucru pe care îl voi face… o să mă apuc de muncă, în primul rând! Mie îmi lipsește foarte tare, nu îmi place să stau și să nu fac nimic. Așadar, vreau să îmi reîncep activitatea cât de repede pot. Și cred că prima plăcere pe care o să mi-o fac este că o să mă urc în mașină și o să mă duc până la mare și o să mă plimb pe plajă pentru că eu iubesc marea foarte mult și îmi dă o stare de bine extraordinară. Cred că asta o să fac! O să mă duc într-o zi și o să mă plimb pe malul mării.