Oana Roman și Marius Elisei şi-au spus adio la finalul anului trecut, după şase ani de relaţie. Imediat după ce au semnat actele de divorţ, cei doi au făcut un filmuleţ în care au vorbit despre separarea lor, despre care spuneau că este cea mai bună decizie. Cu trecerea timpului, se pare că lucrurile s-au mai schimbat…
În urmă cu câteva zile, cei doi foşti soţi au avut parte de o mini vacanţă alături de fiica lor, la Poiana Braşov. Cei trei au petrecut momente frumoase împreună, care au reuşit să îi reapropie. Fiica lui Petre Roman este foarte fericită pentru că relaţia cu Marius Elisei este din ce în ce mai bună, ba mai mult, bărbatul a început din nou să îi trimită diferite atenţii exact cum se întâmpla la începutul relaţiei lor.
”A fost foarte frumos. Am prins vreme foarte frumoasă. Am stat într-un hotel în care eu chiar îmi doream să merg. Nu știu dacă Marius a știut sau a fost coincidență, dar acolo a ales el să mergem. Oricum nu mi-a spus, am aflat când am ajuns acolo. Am auzit și eu că e destul de scump, dar el a plătit camera”, a spus Oana Roman, la “Xtra Night Show”.
Mai mult decât atât, Oana Roman a explicat faptul că Marius Elisei îi trimite flori, mai ceva ca atunci când s-au cunoscut.
“Marius e galant, e romantic. Mă curtează. Îmi cumpără flori. Mi se pare că se poartă fix ca acum 8 ani, când ne-am cunoscut. Pe 15 iunie am fi împlinit 7 ani de la căsătoria la biserică. Pentru Isa e foarte bun lucrul ăsta. Ea a fost foarte fericită că ne-a avut pe amândoi. Ne-am văzut un pic mai des în ultima perioadă, mai ales că lucrăm și pentru site-ul cu haine din nou. Sunt încă în faza în care cumpănesc foarte bine lucrurile. Nu știu ce să zic. Deocamdată, vedem. El pare într-o fază vizibil îmbunătățită. De o săptămână încoace pare că lucrurile s-au mai schimbat, dar eu vreau să cumpănesc foarte bine”, a mărturisit vedeta.
Marius Elisei a răbufnit, după ce a aflat că ar avea o iubită însărcinată! În cadrul unui interviu recent, fostul soţ al Oanei Roman a dat cărţile pe faţă şi a vorbit despre viaţa sa sentimentală.
Astfel, bărbatul a explicat că este singur în acest moment şi nu ar fi avut cu cine să facă un copil.
„Mi se pare total deplasată această știre care a apărut. Nici nu știu de unde a apărut, și cum a apărut și care este interesul, asta 1 la mână, că nu am pe nimeni în viața mea. Și ca să demontez tot, nu am pe nimeni în viața mea, deci, nu am cu cine să mă duc pe la clinici și pe cine să las gravidă. Și 2 la mână, este foarte urât să apară astfel de lucruri, cum că ar fi cineva gravidă, în condițiile în care atunci când ai o relație și cu acea persoană îndeplinești o sarcină, ar fi trebuit să treci prin anumiți pași”, a declarat Marius Elisei pentru Antena Stars.
Sursă foto: Arhivă Ciao