Oana Roman, despre relaţia lui Marius Elisei cu fiica lor: „Nu l-a văzut mai mult de 2 ore”

Publicat: 20 mai 2024, 11:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete

Oana Roman a vorbit recent pe reţelele de socializare despre relaţia pe care fostul ei soţ, Marius Elisei, o are cu fiica lor. Vedeta susţine că bărbatul nu îi acordă destul de mult timp Isabelei, iar micuţa suferă enorm din pricina acestui lucru.

Oana Roman și Marius Elisei s-au despărțit oficial în toamna anului trecut. Fostul soţ al vedetei nu a pierdut deloc timpul, iar la scurtă vreme şi-a refăcut viaţa alături de o tânără brunetă cu care este şi în prezent. Fiica lui Petre Roman l-a acuzat de mai multe ori de faptul că îşi neglijează fiica, iar recent a dezvăluit că situaţia nu s-a schimbat deloc.

Oana Roman: Nu l-a văzut mai mult de 2 ore”

Oana Roman a plecat pentru câteva zile la mare, singură, pentru că și-a dorit să se relaxeze și să își adune gândurile. Până acum, vedeta nu a plecat în nicio vacanţă fără fiica ei, dar de această dată nu a însoţit-o, motiv pentru care fanii s-au întrebat ce se întâmplă cu Isabela.

Fiica lui Petre Roman le-a explicat celor care o urmăresc faptul că micuţa a rămas cu o prietenă pentru că tatăl ei nu a avut timp să stea cu ea.

„M-ați întrebat de Isabela. Isabela nu este cu mine, dar nici cu tatăl ei. M-ați întrebat și nu, nu este cu el. Ea este la o prietenă de-ale ei și este ziua acestei fetițe și stă la ea în acest weekend. Isa este deja mare și această fetiță e foarte drăguță. Nu este la tatăl ei, pentru că nu se vede cu tatăl ei decât cam 2 ore, o dată la câteva luni, pentru că mai mult n-are el timp. Nu a stat deloc cu el peste noapte și nici nu l-a văzut mai mult de 2 ore”, a spus Oana Roman pe una dintre rețelele de socializare.

Isabela este afectată de lipsa tatălui său

În urmă cu doar câteva luni, Oana roman a făcut publice câteva mesaje pe care i le-a trimis fostului soţ. Vedeta îl ruga pe Marius Elisei să îşi facă timp pentru fiica lor, pentru că micuţa suferă enorm din cauza faptului că nu îl vede.

Te rog, te implor din suflet să lăsăm toate resentimentele deoparte și Isa să fie prioritatea și numărul unu. Te rog mult să înțelegi că ea este și ea îndrăgostită de tine pentru că este copilul tău și trebuie să îi acorzi și ei atenție, afecțiune, confort, iubire. Este foarte dificil pentru ea să poată gestiona și înțelege schimbarea atât de bruscă. Încă nu este dispusă să împartă iubirea și atenția ta cu altcineva, tot așa cum nu este dispusă să împartă atenția și iubirea mea cu altcineva.

Ea a crescut toată viața ei doar cu noi, întregul Univers suntem noi, părinții ei, pentru că nu a crescut singură, nici cu bone, ci cu noi și fiind fată este profund legată de tine sufletește și emoțional.(…) Te rog înțelege că între noi se terminase de mult, nu se mai putea repara nimic, ne-am chinuit și rănit reciproc prea mulți ani. Tu poți să trăiești povestea ta și să primești ceea ce eu n-am mai putut oferi în liniște și iubire, fără ca asta să afecteze relația cu Isa”, i-a scris Oana lui Marius Elisei. (VEZI MAI MULTE DETALII AICI)

 

Sursă foto: social media

Publicat: 20 mai 2024, 11:37 Autor: Hermina Hagianu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2016, inițial în trustul Intact Media Group, iar din 2019 este redactor la publicația CIAO.RO,…...
Pe aceeași temă
×