O nouă lovitură pentru familia Melencu! DIICOT a luat decizia finală

Publicat: 21 nov. 2019, 11:07 Autor: Simona News
O nouă lovitură pentru familia Melencu! DIICOT a luat decizia finală

Astfel că DIICOT cere sanctionarea avocatei familiei Melencu pentru că aceasta a declarat ca nu exista probe în dosarul privind dispariția Luizei. A mai menționat că, de la 1 august, nu s-a mai facut nimic în acest dosar.

În urmă cu scurt timp, procurorii DIICOT au trimis o adresă Baroului Timiș prin care cer sancționarea avocatei Carmen Obârşanu, pe care o acuză de conduită neprofesională la telefon.

În plus, procurorii îi reproșează avocatei că nu a vrut să pună la dispoziția DIICOT contractul încheiat între aceasta și familia Melencu. Avocata Carmen Obârșanu a spus că legea nu o obligă să pună la dosar copia după actul original, astfel că le-a dat anchetatorilor o împuternicire.

„În urmă cu o săptămână am depus o cerere de consultare a dosarului și delegația de imputernicire pe care o încheiasem în urma contractului cu familia Melencu. A doua zi, doamna Melencu a fost sunată de un ofițar și întrebată în ce condiții m-a angajat. Dânsa a spus că sunt un avocat angajat.

După o oră, mă sună un agent de poliție de la București și m-a întrebat dacă familia Melencu a renunțat la dl Tonel. I-am spus că nu. Mi-a spus că dl procuror solicită de la dvs contractul de asistență juridică. Nu se depune contractul de asistență juridică. În ziua următoare, din nou „dvs să prezentați contractul de asistență juridică”.

„Domnule, nu se prezintă acest contract, eu am depus delegația și o aduc în original”. Nu a fost de acord, că nu vrea dl procuror Todoran. Și atunci i-am dat o replică corectă: „De unde știe asemenea procedură dl procuror?”

Polițistul a încheiat un proces-verbal cu lucruri neadevărate, le înmânează conducerii DIICOT și vineri când am ajuns să studiez dosarul nu mi s-a spus nimic, dar s-a depus adresă către barou. Nu este adevărat ceea ce se debitează în procesul-verbal. Eu am dat o notă explicativă Baroului și nu este nicio problemă”, a spus avocata, la Antena 3.

Publicat: 21 nov. 2019, 11:07 Autor: Simona News
Pe aceeași temă